Cristina Antoaneta Pasaroiu. O voce!

iulie 21st, 2014

Splendida Cristina Antoaneta Pasaroiu m-a “obligat” azi noapte sa ma culc mai tarziu decat programasem. Si uite, ma tine si acum din loc, si am ceva treaba 

Nu ma pot dezlipi de casti si de sectiunea audio a galeriei. “Poveri fiori” mi-a pus lacrimi in ochi. Asa voce nu se naste in fiecare zi!

Cristina va canta Violetta Valery la Timisoara in octombrie. Pe voi va invit sa va faceti timp si sa vizitati sectiunile audio si video de pe website-ul ei oficial. Ei ii transmit ca m-a emotionat profund si ca-i doresc o cariera pe masura vocii.

Cristina Antoaneta Pasaroiu Official Website

Cristina Antoaneta Pasaroiu Facebook

“Pearl Fishers” la ENO. Da, pe englezeste!

iulie 16th, 2014

N-avem niciun dubiu ca prietenei mele Daniela o sa-i placa la ENO. Acum putem inchide cercul in grupul meu. Am trecut toti pe la ENO. Mai devreme sau mai tarziu, e un must in Londra :-)

Multumesc pentru relatarea despre spectacolul “The Pearl Fishers”.

Imi doream demult sa vad un spectacol la English National Opera, dar nu am reusit in niciuna din calatoriile de pana acum la Londra. Nu numai pentru a urmari o opera in limba engleza, dar si pentru a vedea frumoasa cladire ce gazduieste ENO. Iata-ma, deci, in superbul Coliseum in St. Martin’s Lane, la matineu, undeva intre “Manon Lescaut” si “Maria Stuarda” de la ROH, pentru a vedea “The Pearl Fishers”/”Les Pecheurs de Perles”.

A fost un spectacol frumos, o montare clasica (Penny Woolcock), fara surprize, dar cu un inceput spectaculos: intreaga scena reprezinta strafundul marii, iar spectacolul incepe in acordurile frumoase ale muzicii lui Bizet cu pescuitorii care vin de sus indreptandu-se catre fundul marii si se intorc apoi la mal, pentru ca mai tarziu in spectacol scena sa fie reluata din alta perspectiva: pescuitorii sar din barca si se scufunda in apa care se afla sub scena.

John Tessier in rolul lui Nadir a fost o surpriza foarte placuta pentru mine. Are o voce calda, un timbru placut, legato frumos si acute clare. Daca as fi putut, l-as fi luat cu mine sa cante in “Maria Stuarda” in seara aceea, asa mult mi-a placut J Aria (“Je crois entendre encore”) a fost interpretata cu emotie, iar duetul cu Sophie Bevan (“Ton coeur n’a pas compris le mien”) a fost romantic si sensibil. Desi baritonul (George von Bergen)nu mi-a placut in mod special, duetul cu John Tessier (“Au fond du temple saint”) a fost foarte reusit. Orchestra dirijata de Jean-Luc Tingaud si corul au sunat bine si au fost bine puse in valoare de acustica excelenta a salii.

Eram curioasa cum va suna opera in engleza, iar traducerea libretului mi s-a parut inspirata si fluida. La urma urmelor, cand am ascultat la ONB “Barbierul din Sevilla” cu Nicolae Herlea in limba romana nu a fost cam acelasi lucru? E drept ca m-am pregatit din timp ascultand un cd cu duete din Puccini, Gounod, Verdi interpretate de Joan Hammond si Charles Craig in engleza.

In pauza am aflat ca vecina mea tocmai fusese intr-o calatorie prin Romania si ca multi englezi prefera sa mearga la ENO pentru ca pretul biletelor este mult mai accesibil decat la ROH. Si eu voi reveni sigur. Si nu doar pentru pretul biletelor.

Dolce far niente…

iulie 15th, 2014

Dolce far niente cu Dolora Zajick, ieri la Ceainaria Infinitea. Ceai, cafea si-un fursec cu un prieten caruia i-am spus, la un moment dat, sa-mi aduca si mie o revista din Spania. Un Vogue, ceva. El ce face? Imi aduce ultimul numar din “Scherzo”.

Am pus niste poze pe Facebook. Ca sa vedeti cat de frumos e acolo. Recomand!

Duios Maria Stuarda trecea

iulie 14th, 2014

Foto@Irina Stanescu PHOTOGRAPHY

Draga mea prietena,

Ma intrebi cum mi s-a parut “Maria Stuarda” la ROH. Imi pare asa de rau ca…nu mi-a placut. Stii ca am vorbit noi la cafea, cateva zile inainte, mi-ai spus sa nu fac comparatii, chiar daca sunt tentata. Pentru ca e opera mea preferata si o stiu asa de bine. Pentru ca m-am “antrenat” ani de zile cu Sills/ Farrel (considerata de multi cea mai buna varianta). Pentru ca am vazut-o recent pe Devia in rol. Pentru ca prefer o soprana pentru Stuarda.

Am incercat sa te ascult. Mi-am ocupat locul din Stalls Circle (din nou langa scena) cu inima deschisa si o emotie asa frumoasa.

Ce norocoasa sunt, ma gandeam, de doua ori “Maria Stuarda” in juma’ de an. Cu multa curiozitate, am constatat cu totii ca ROH n-a dat publicitatii prea multe detalii/foto legate de acesta productie…

Incepe seara, cam anemica uvertura dar trec cu vederea. Abia astept ariile, bucatiile mele preferate. Set designul de deschidere e cartoonish, cu Elisabetta cantand la un pupitru si o imagine imensa cu Palatul Parlamentului in spate. E singura care poarta costum de epoca in acest tablou. Restul, mai in contemporaneitate, principalii masculini in costum de haine. Ma rog.

Carmen Giannattasio lanseaza “Ah! quando all’ara sorgemi…” in acest punct al operei incep sa jubilez si ma astept s-o tin tot intr-o sarbatoare pana la final. Ti-ai gasit! N-am ce sa-i reprosez pe moment dar, pur si simplu, nu ajunge la mine. Stilistic e foarte bine, se vede clar ca are experienta, doar a lucrat la atatea discuri OperaRara cu David Parry. Care a spus despre ea ca are “inteligenta dramatica”. Are. O coloratura buna, dar mai degraba analitica, calculata decat fluida. Joaca excelent. Mi se pare ca are norocul ca personajul ei sa fie construit intr-o maniera mai…sofisticata. Daca ma gandesc la celelalte. Domneste, comanda, dispretuieste cu clasa, de sus. Fara gesturi largi, dramatice.

Cand eram pregatita sa pun lipsa mea de entuziasm pe faptul ca e premiera si lucrurile se urnesc mai greu, am primit lovitura de gratie. Exagerez cu exprimarea, dar vreau sa te fac sa intelegi cat de tare m-am si – intristat – si – enervat cand mi-a fost clar ca ritmul lent (da’ lent!!!) impus de dirijor imi va distruge seara. In fosa inmormantare, pe scena duete, rivalitati, marea confruntare! M-am revoltat la pauza, la traditionala noastra intalnire de “la pian”, noroc ca au mai fost si alti belcantisti deranjati de tempourile lui Bertrand de Billy. Ca sa nu cred ca exagerez eu si le caut nod in papura.

E greu de spus daca vocalii ar fi avut alt impact asupra mea daca orchestra ar fi dat alt ritm serii…

Erau atata retinere si politete pe scena, nu stiu daca asta au cerut regizorii, totusi e atat de intensa aceasta muzica.

Am facut un efort sa ma conectez cu scena. Scena n-a ajuns la mine…Matthew Rose (Talbot) si Jeremy Carpenter (Cecil) sunt voci foarte frumoase si sonore dar nu neaparat “rulate” in belcanto.

Nu stiu daca ti-am spus vreodata, Leicester e partitura mea favorita in aceasta opera. Inca de la primele acorduri fac, fara sa vreau, o asociere a vocii lui Ismael Jordi cu cea a lui Florez. Timbru, atac acute. A cantat bine, arata bine (regia il expune fara camasa, toate doamnele au suspinat…). Cam lipsit de naturalete si firesc, daca ma intrebi pe mine.

Am si un mare regret in ceea ce-l priveste, nu din vina lui, desigur. Am fost atat de enervata de ritmul lui Bertrand de Billy incat nu m-am putut concentra ca lumea la spectacol. Ajunsa acasa, mi-am dat seama ca nu-mi aduc aminte daca a cantat “Ah! rimiro il bel sembiante.” (s-a folosit o noua editie critica). Iti dai seama, eu care stiu opera asta aproape pe de rost, sa am asa o dilema! Un blackout! Sa ma ajute cineva. E partea mea preferata din toata opera :-( .

Trebuie sa recunosc ca in partea a doua lucrurile au luat avant si frustrarea mea a scazut considerabil. Nu e mai nimic special de vazut, totul se petrece intr-o inchisoare de maxima securitate, unde e zavorata biata Maria S. Nu pot sa nu ma gandesc: vocalii sunt expusi ca intr-un recital cu pian. Nu au elemente ajutatoare. O mica exagerare, de dragul metaforei, desigur…

Ca tot suntem aici, iti spun sincer ca dupa imaginea lipsita de orice sens si expresivitate de la inceput, nu ma asteptam la mare lucru. Singurul merit alt acestei productii este ca a produs cateva imagini intense, la poli opusi de sensibilitate. Ambele la final. In timp ce Maria S. isi canta ultimele minute, scoate mana pe fereastra camerei de executie si se conecteaza, intr-un lant uman cu cei de afara (membrii corului). Cea de-a doua, este insasi solutia aleasa pentru executie: o camera cu peretii acoperiti de faianta alba, exact ca cele in care sunt executati prizonierii condamnati la moarte. Acesta imagine m-a oripilat, probabil ca asta a fost scopul. Sa produca reactii viscerale. M-am gandit instant la serialul “OZ, inchisoarea federala”. Oribil.

Stiu ca si tu preferi o soprana pentru rolul Maria Stuarda. Chiar si asa, cred ca era previzibil ca Joyce di Donato sa fie senzatia serii. S-a umplut sala de urale la final. E o artista splendida si nu i-as pune prestatia sub lupa. Cred ca intr-o combinatie rezultata din viziunea regizorala si registrele vocii ei, Maria ei este de o profunda umanitate si sensibilitate. Cu mici “izbucniri” dramatice in confruntare. Dar serafica la final. Nu se zguduie sala la interpretarea ei. Dar sala empatizeaza si plange.

Odata intrata pe scena, Joyce di Donato este locomotiva spectacolului. A oricarui spectacol.

Dar ader la o remarca pe care o prietena a facut-o, in febra discutiilor de dupa: Joyce di Donato tinde sa o aduca pe scena pe …Joyce di Donato, in majoritatea rolurilor. E aproape aceeasi mereu. Am simtit si eu asta, cu Bartoli. S-ar putea ca prietena mea sa aiba dreptate.

Stii ca nici tie n-am reusit sa-ti explic exact ce am de reprosat acestui spectacol, de ce nu m-a miscat. In afara de deciziile dirijorului, acolo m-am lamurit. La o saptamana dupa, alte (multe) ore de ascultat si reascultat cu cine imi place mie mai tare, mi-am dat seama ca vocilor le-a lipsit somptuozitatea (mai ales in cazul Elisabettei), puterea de seductie, recognoscibilitatetea timbrului si capacitatea de invaluire.

Este o perceptie eminamente subiectiva, dar eu cred ca acest spectacol s-a desfasurat ermetic, pe scena. Ca incercarea vocilor de a trece bariera catre public (catre mine, ca de mine e vorba aici) are nevoie de mai mult exercitiu. Si nu la volum ma refer, intelegi? Partea buna e ca daca s-ar fi facut un disc, ar fi iesit un disc grozav.

Si, din fericire pentru noi, vom (doar) asculta “Maria Stuarda” in direct de la ROH, pe BBC Radio 3 diseara.

Eu nu stiu daca am s-o fac, dar as vrea ca tu sa-ti faci timp. Sa-mi spui ce crezi.

De altfel, as vrea ca toti cei care citesc, sa asculte si sa-si impartaseasca opiniile. Sunt curioasa.

Pana data viitoare,

OperaOnline

Recomandarile mele pentru weekend

iulie 12th, 2014

Mai bine mai tarziu, decat…mai devreme :-) (din nemuritorul Gambeta, parca)

Daca ati mai aflat si de altele, nu le tineti doar pentru voi :-)

Weekend frumos, operatici!

“Manon Lescaut” la Londra cu Kaufmann & Co

iulie 10th, 2014

Foto@ROH Facebook

Va va veni greu sa credeti, dar am produs deja 2 texte pe tema calatoriei mele operatice la Londra. Ambele kilometrice. Noroc ca mi-a venit mintea la cap, am dat delete si am luat-o de la zero. Strict la obiect, traim in epoca vitezei. Mai ales pe Internet. Sa vedem daca pot :-) .

Uite cum sta treaba: cu luni bune inainte m-am batut cu juma’ de planeta pentru cele doua very hot tickets ale sezonului la ROH: “Manon Lescaut” si “Maria Stuarda”. Odata entuziasmul trecut, o alta “Maria Stuarda” vazuta intre timp in Italia cu Devia & Ganassi intr-o forma de zile mari si un moment de sinceritate, eu cu mine, din care a rezultat ca nu ma omor dupa Puccini…am inceput sa am dubii. Chiar vreau sa merg?

Cu vreo saptamana inainte, am vazut pozele de la repetitiile cu “Manon Lescaut”. Kaufmann & Opolais in haine de strada, inlantuiti si deznadajduiti, aratau superb in suferinta lor…asta o sa fie un adevarat “blockbuster” operatic. Ia sa ma duc eu pana acolo, zic. Mi-am luat pana si o rochie noua. Am fost si la transmisia HD de la Baneasa. Si uite asa am plecat la Londra.

Evident ca m-am foit pe scaun in prima parte, nici proximitatea scenei nu m-a inspirat prea tare, desi Kaufmann era la cativa metri! Il asteptatm cu “Donna non vidi….”, la transmisie mi s-a parut un pic lipsit de expresivitate. A fost altceva, dar parca tot mi-a lipsit stralucirea dintr-o voce mai…italiana.

Pana sa se incinga atmosfera, doar stiti ca Puccini o ia usor, am privit si savurat spectacolul lui Pappano dirijand cu pasiune, elan fizic si auditiv. N-ar fi prima data cand stau pe linie cu el si-mi fura atentia in detrimentul a ceea ce se intampla pe scena, dar de data asta era realmente arestat de frumusetea muzicii. Putin cam tare, in unele momente, vag l-am auzit, de unde stateam eu, pe Kaufmann strigand deznadajduit “Manonnnnn!”.

Long story short, Kaufmann este un artist total, nu gasesc pe nimeni azi sa aiba, pe langa vocea exceptionala, acest simt dramatic care te face sa-l “crezi” si sa-l urmaresti cu sufletul la gura. Un simt dramatic care e de dorit dar si greu de “suportat”, din cauza intensitatii. Vezi, prin cate trecem si noi, spectatorii :-) .

Poate din cauza unei potriviri mai mici sau mai mari cu amprenta vocala a rolului, ma simt vaduvita de acea stralucire a vocii pe care o stiu din toate celelalte dati in care l-am vazut. Live. Asa ca n-am plecat acasa decat incantata. Nu cucerita iremediabil…

Opolais mi-a placut aproape fara rezerve, mai ales pentru timbrul ei, pentru totala intelegere a rolului si pentru jocul actoricesc desavarsit demn de o seara la teatru. (dar opera este si teatru, nu?).

Raman si in cazul ei cu o dorinta neimplinita: as fi vrut ca vocea sa aiba o anvergura dramatica mai mare, macar pentru efectul pe care il asteptam in “Sola, perduta…”. Ce sa-i faci, suntem atasati de asteptarile si pattern-urile pe care ni le-am construit in timp. Important e sa nu devenim scavii lor. Eu una nu cred ca sunt in pericol. Desi gandindu-ma la starea in care am plecat de la “Maria Stuarda”…dar asta in episodul viitor :-) .

Marele castig al spectacolului, cel putin pentru mine, este acest nou cuplu de artisti care concentreaza fericit toate asteptarile & fanteziile (well…) noastre operatice: sunt frumosi, au voci splendide si o chimie indiscutabila. Si cred ca nu s-a mai intamplat asta de ceva vreme pe scenele lumii. As baga mana in foc ca executivii teatrelor vor face tot posibilul sa-i mai puna impreuna.

Desigur, Christopher Maltman a fost perfect in Lescaut. Din toate punctele de vedere. Dar eu eram indragostita de vocea lui de multi ani. Cu gandul la el am plecat din teatru J.

Despre productie banuiesc ca ati tot citit prin recenzii. Nu m-a deranjat deloc, dimpotriva. Mai ales finalul, cu soseaua prabusita a avut un impact vizual de pastrat in memorie, mult timp de acum inainte. Daca e ceva ce as reprosa regizorului, ar fi lipsa de consideratie fata de spectatorii din unele zone ale teatrului (destul de multe) care nu au putut avea acces vizual la ce se intampla pe scena, uneori mai putin de 50%. Ceea ce este frustrant. Mai ales la final, multi pur si simplu nu au vazut. Ce pacat!

Cat despre transmisia HD, m-a uimit peste masura sa observ ca parti importante din scenografie nu au incaput in cadru. Si la capitolul sunet mai au de invatat de la MET. De data asta, pot spune cu mana pe inima ca experienta live a fost destul de diferita de ce am vazut la cinema.

Uite ca tot kilometric e si textul asta. M-am ambalat, ce sa-i faci :-)

Intotdeauna cu maximum de sinceritate, a voastra,

OperaOnline

PS: mai rezistati si la o poveste despre “Maria Stuarda”?

Eclectic la 1945…

iulie 4th, 2014

BUCURESTI, 24 ianuarie 1945

“Dl. P. Stefanescu Goanga a cantat la Dalles, zilele trecute. Publicitatea in jurul acestui concert a fost mica, totusi sala a aparut si mai mica pentru multimea celor veniti sa-l asculte . Dl. Bebe Goanga este astazi, incontestabil, cel mai stralucit reprezentant al cantecului de la noi.

….

Programul infatisat, a avut un caracter foarte compozit: muzica engleza medievala, rusa, franceza si chiar song-uri moderne americane.

…..

Nu stim din ce antologii prafuite a putut Dl. Goanga scoate acele savuroase Old English Songs; le-a cantat nu numai in limba engleza, dar le-a pastrat si o nestirbita aroma arhaica…

Deosebit de impresionant a fost cantecul palestinian de leagan a lui Shula Doniach – melopee orientala de covarsitoare tristete…cu exceptia bucatii Les lilas de Rachmaninov atat Trepak de Mussorgsky, Stepa de Ertchaniow cat si aria din Printul Igor de Borodin au fost cantate – surpriza – in limba rusa…

Trebuie totusi sa recunoastem ca dictiunea franceza, ii “vine” mult mai bine eminentului cantaret, desi am apreciat cum trebuie efortul de a-si apropia textele englez si rus, in original. Liberat de acesta grije, Dl. P. Stefanescu-Goanga a avut prilejul ca in partea a doua a programului sa-si dezvaluie plenitudinea mijloacelor sale vocale, in bucati de Franck, Duparc si cu osebire in Vision fugitive din Herodide de Massenet.

Programul a fost incheiat cu o serie de spirituals songs, cantece religioase negro-americane. Am pretuit supletea cu care artistul reusea sa-si modeleze vocea, in special in pasagiile lente, pana la evocarea dulcegelor sonoritati de saxofon. Ovationat de ascultatori, dl. Bebe Goanga a bisat multe din piesele programului, oferind in supliment delicatul Paysage de Reynaldo Hahn…”

(Jean-Victor Pandelescu, “Insemnarile unui critic muzical”. Editura Muzicala, 1982).

Avem un blog. Cum procedam?

iulie 1st, 2014

DACA NU GASITI NIMIC AICI, AZI, VENITI PE FACEBOOK.

E sigur ceva, in fiecare zi :-)Pagina mea este publica. O puteti citi chiar daca nu aveti cont pe Facebook.

Hai!

Recomandarile mele pentru weekend

iunie 28th, 2014

Anthony Quinn, captura din filmul “Stradivari”

Realmente de toate. Cred ca pentru toata saptamana, de fapt :-)

FILM: Anthony Quinn il intruchipeaza pe Antonio Stradivari intr-o miniserie produsa in 1988. Alocati timp, e in doua parti. Partea 1. Partea 2.

OPERA LIVE STREAMING: “Guillaume Tell”(Rossini), in direct de la Munchen (Bayerische Staatsoper), sambata seara. Distributia e  fantastica. Pe Volle si Hymel i-am vazut anul trecut la Londra in “Les Vespres…”. Excelenti amandoi.

TEODOR ILINCAI & EMA PASCU in concert cu Filarmonica George Enescu la Bucharest Music Film Festival, sambata la 19:30.

LECTURA USOARA OPERATICA: daca n-ati aflat inca, exista un blog fashion – operatic, extrem de bine documentat. La o “rasfoire” mai atenta am inteles ca Olga Peretyatko si Carmen Giannattasio sunt fashionistele lumii operei…

CAFEA, CEAI? Daca va invartiti prin oras, cu scop operatic sau nu, treceti pe la “Camera din Fata”, unul dintre locurile mele preferate. Sunteti in drum spre concertul din are liber? Au si cafea  ”to go”. E culmea chic-ului sa va faceti aparitia in Piata George Enescu cu o cafea de la “Camera din Fata”. Eu asa am de gand sa fac, in ciuda mirosului de gratar care “asezoneaza” atmosfera :-)

Bye  bye now.

Diseara o ascultam pe MARIELLA DEVIA, live streaming de la Genova

iunie 27th, 2014

Acest concert care poate fi urmarit live pe Interent este o ocazie rara pe care nu trebuie s-o ratati! Toate detaliile aici.

Oare ce ar fi spus Puccini?

iunie 23rd, 2014

Daca am avea ocazia, brusc, sa vedem pe scena la nivelul de detaliu oferit in transmisiile HD, probabil ca am fi revoltati daca “Tosca” n-ar avea pana si unghiile facute cu rosu. Pentru ca asa ar merge cel mai bine cu rochia rosie, stil empire: adica de ce si-ar permite cineva sa ne scoata din zona noastra de confort?

Dupa ce am vazut repetitia generala cu public la “Tosca”, spectacol prezentat de ONB, aaaa, stop…vreau sa fac o paranteza!

[a venit foarte multa lume la generala desi nu s-a anuntat oficial prin mijloacele de comunicare ale teatrului. Pe principiul stiu pe cineva – care stie pe cineva – care stie pe cineva. C-asa e in teatru! La noi.]

Cum ziceam: am venit acasa cu multe impresii, idei si nedumeriri, drept pentru care am terorizat, via telefon, mai multe persoane din mon entourge, ca sa-mi expun opiniile. Am rezistat stoic in fata tuturor celor care erau atacati, enervati, oripilati. Nu gasesc oportun sa ma exprim public dupa o generala: nu toata lumea se pune 100% in mood-ul de spectacol, nu toata lumea canta 100% “pe voce” etc. Deci, nu-i relevant.

Am revenit, desigur, la spectacol. Cu bilet platit & all. Am plecat cu fix aceleasi impresii de la generala.

Aceasta productie (imprumutata) este cenusie. Este urata. Nu ma luati cu estetica uratului. Desfasurarea ei la nivel de set design si miscare scenica mi se pare lipsita de creativitate. Dar nu ma socheaza si nici nu ma supara. Ma lasa fara reactie. Am vazut si altele. Mai cenusii. Aceasta nu are nici macar “meritul” sa ma fi socat.

Dar, dincolo de toate acestea, ideea regizorului mi s-a parut interesanta: de-constructia unei scheme comune in plotul de opera (mai ales cea italiana, aici verismo): dragostea, iertarea, lupta pentru idealuri sunt sublimate, puternice, redate in cheie dramatica, aproape paroxistica. Nu si in aceasta productie: Tosca e o femeie calculata care il omoara pe Scarpia cu sange rece. Cavaradossi o ia razna – cand aude numele lui Scarpia, la final, isi pune un scaun in cap. Traumatizat de relele tratamente si de desfasurarea lucrurilor in general, ne da peste cap toate socotelile cu care am venit de acasa. E slab. A fost doborat psihic. Ca sa vezi, ce surpriza.

Mai simplu spus, e ca-n viata domnule! Prozaic, de cele mai multe ori, reactionam de o maniera care nu e neaparat exacerbata, tumultoasa, definitiva, romantica, inaltatoare (fie la mai bune, fie la mai rele…).

Exista un contra argument care, admit, sta in picioare: muzica este in anumite momente de un dramatism care nu-si gaseste corespondent in ce se intampla pe scena. De exemplu, parca e prea multa retinere in interactiunea dintre Tosca si Scarpia. Muzica cerea mai mult, mult mai mult…

Regizorul nu a facut aceasta productie pentru Bucuresti dar cred ca ar fi fost interesant pentru el sa observe reactia publicului bucurestean si sa ia la cunostinta motivele nemultumirilor.

Si eu am avut cateva of-uri. Pe multi i-a infuriat decizia de a elimina momentul in care Tosca pune lumanari la capul lui Scarpia dupa ce l-a ucis. “E scris in partitura de Puccini insusi”. Aici mi se pare mie ca vine intrebarea cea mai importanta: oare ce ar fi spus Puccini despre calitatea vocala a acestui spectacol? Despre maniera in care dirijoarea a ignorat total faptul ca pe scena sunt niste artisti care canta (si ei!), care trebuie sa “patrunda” in sala :-( .

Nu mi-am propus sa dezvolt prea mult pe tema asta, stiu ce am auzit. Si ce n-am auzit. Volumul asurzitor impus de dirijoare a anulat, cel putin pentru mine, performanta foarte buna a orchestrei. Pentru ca a sunat frumos. A sunat a ceea ce stim noi ca e Puccini.  Dar ce pacat ca a “urlat” din toti rarunchii si a obligat vocalii sa faca eforturi ca sa razbata. De multe ori i-a acoperit total. Am o mare nedumerire aici: de ce??

Iano Tamar mi se pare categoric o voce de Tosca. Mi-a placut “Vissi d’Arte”, mai ales partea de final. In rest,  nu m-am impacat prea bine cu bruschetea cu care ataca anumite pasaje, abrazivitatea. Vroiam ceva mai multa sensibilitate, dulceata, indragostire. Catifea.

Cat despre tenor (Lorenzo Decaro), l-am compatimit, pur si simplu. Dificultatile cu care s-a confruntat, la care se adauga constructia personajului lui, m-au “inmuiat”, pur si simplu. Saracu’ , mi-am zis. O voce tipic italiana, in culori teribil de frumoase, dar pentru alte roluri, ori…alt timp de muzica. Cum sa simti altfel cand il vezi chinuindu-se in timp ce striga “Vittoria”, prelungind dureros, pentru efect probabil, un vibrato deranjant. Cred ca figura lui de om de treaba si situatia in care l-a pus regia, m-au facut sa uit ca am dat bani pe bilet ca sa fiu acolo. Ca eram la un spectacol cu invitati internationali. Vai mie.

Nu mai dezvolt pe tema asta. Dar tin neaparat sa spun ca singura voce care mi-a facut cu adevarat placere a fost cea a lui Marius Bolos in Angelotti. A sunat foarte, foarte bine.

Ce este cert, acest spectacol n-a lasat pe nimeni indiferent. Din varii motive. Zile bune dupa, a fost subiectul principal de discutie, pe unde umblam. Ce m-a contrariat si m-a amuzat, in acelasi timp, a fost reactia dura, categorica si intransigenta a celor ofensati dupa ce…vazusera fotografiile. Sigur, erau bine informati, aveau si puncte de vedere pertinente. Dar cum sa te ambalezi atat de tare, sa dai verdicte pentru ca ai vazut poze? Pentru ca ti-au povestit tie prietenii? Cum sa nu lasi tonul mai moale si o oarecare umbra de indoiala tocmai pentru ca stii ca experienta spectacolului live nu poate fi inlocuita de…nimic?

Nu mi-a placut acest spectacol din mult mai multe motive decat am listat aici. Dar nu pot nici sa inteleg de ce nu avem ceva mai multa deschidere. De ce nu acceptam ca spectactacolul de opera evolueaza. Ca si noi, spectatorii, trebuie sa ne asumam riscuri si sa lasam prejudecatile acasa. Cine stie, unele idei ale acestor regizori care conduc acum lumea teatrului de opera, s-ar putea sa ne placa. Sau nu. Nu ne obliga nimeni la nimic.

Cred cu tarie ca daca in aceasta productie de “Tosca” s-ar fi cantat stralucit, putin ne-ar fi pasat de schele, de saracia camerei lui Scarpia si de sangele rece al protagonistei. Am fi plecat acasa fericiti. Si-am fi uitat de schele a doua zi.

Daca vreti o parere de spectator.

OperaOnline.ro e si pe Facebook.

Maestro & Maestro

iunie 22nd, 2014

Aseara la Bucharest Music Film Festival, Razvan Stoica, Tiberiu Soare si Orchestra Nationala Radio. Toate pozele pe pagina mea de Facebook. Enjoy!

Ce seara frumoasa :-)

Recomandarile mele pentru weekend

iunie 21st, 2014

Pentru interior & exterior, vorba reclamei

  • La o ora cand va vine voua cel mai bine, un film despre Vivaldi :-) (sus)
  • In caz ca vreti sa aveti linie directa cu …Viorica Cortez, adunati-va in fata computerului la 19:30 pe www.operaiasi.ro. Exact atunci se intampla lansarea cartii “Cortez” de Marius Constantinescu. In prezenta doamnei Cortez. Duminica, 22 iunie.
  • Trecem in aer liber, puneti ceva pe voi, e pacat sa-l ratati pe violonistul Razvan Stoica acompaniat de Orchestra Nationala Radio cu Tiberiu Soare la pupitru in Piata Festivalulul (aka langa Ateneu). E free, programul e foarte frumos, ora decenta (19:30) si instinctul imi spune ca e o ocazie perfecta sa invitati un novice in ale muzicii clasice. S-ar putea sa mai castigam adepti!

“Madama Butterfly” la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti

iunie 12th, 2014

Bianca Margean

Felicitari tinerilor artisti, masteranzi si studenti, care au si-au pus talentul si curajul la bataie ca ne ofere acest titlu extrem de greu, cu care se vor mai intalni ceva mai tarziu in cariera lor.

Bianca Margean, despre care am auzit atatea inainte s-o aud, are tot dreptul sa spere la lucruri bune pentru cariera ei cu o voce asa frumoasa si de substanta pentru roluri de anvergura.

Adrian Dumitru ar fi foarte inspirat daca ar lua in considerare Puccini pentru Concursul de Canto care incepe saptmana viitoare la Bucuresti. It’s a tough world out there, dar sa pornesti la drum cu asa acute si timbru…

Spre incantarea mea, l-am regasit pe Alexandru Chiriac in Sharpless in aceasta seara. La categoria lui de varsta, este cea mai frumoasa voce de bariton pe care am auzit eu pe aici. Daca as face talent scout, m-as tine la curent cu evolutia lui. Mon entourage operatic subscrie.

Bravi tutti!!!!

Mai multe poze aici. Enjoy!

Recomandarile mele pentru weekend

iunie 7th, 2014

Dupa cum urmeaza:

  • Festivalul de la UNMB (OperaMania) continua azi cu “Gianni Schicci”, eu am vazut deja doua spectacole! Acesti tineri au vocile in formare, evident, dar participarea lor la spectacol este asa de proaspata ca ma binedispune total. In “Gianni Schicchi” sunt cativa care au experimentat deja scena ONB. Altii, pe care ii veti vedea la concursul de canto de la Bucuresti. Toate detaliile pe afisul de mai sus, intrarea este libera. Cred ca am sa-l bifez si pe asta.
  • “Der Rosenkavalier” de Glyndebourne, cu Teodora Gheorghiu in distributie se transmite live, pe 8 iunie, pe siteul The Telegraph si pe Mezzo. Pun pariu ca or sa difuzeze si imagini din traditionalele lor pauze lungi in care se mananca sandwich-uri pe pajiste :-)
  • Prezent la Londra pentru debutului lui in “Manon Lescaut”, Kaufmann a fost “inhatat” de BBC Radio 3: al vostru este pentru 45 de minute. Aici.
  • Ramanem tot la BBC cu Nelly Miricioiu care vorbeste despre Lina (“Stiffelio”), rol pe care il va canta intr-un proiect Chelsea Opera Group. Niste observatii foarte interesante, mergeti direct la minutul 38:00.
  • In final, va invit la muzeu: eu am fost miercuri, in persoana. Voi puteti vizita MNAR virtual: va recomand mai ales Galeria de Arta Europeana, sala 3 (portiunea din spate) unde il veti gasi pe …Farinelli. Nu va zic mai multe ca sa nu va rapesc placerea descoperirii. Tind sa cred ca cei care se joaca online vor avea mai multa dexteritate si vor ajunge la destinatie mai repede. Eu am dat click pe sageti pana m-am enervat. Dar l-am gasit :-)

Cam atat.

PS: daca ati gasit ceva interesant, postati pe Facebook, sa vada toata suflarea operatica.

HARICLEA DARCLEE, un portret la 78 de ani

iunie 4th, 2014

BUCURESTI, 1938

“Cand am cunoscut-o pe Hariclea Darclee la hotelul bucurestean  care i-a fost ultimul camin intr-o lume indiferenta la antecedentele sale glorioase, stiam prea putin despre ceea ce ea insemnase in teatrul de opera mondial. Ii citisem insa numele in extrasul de pian al operei Tosca a lui Puccini, unde figureaza ca prima interpreta a rolului titular cu prilejul premierei absolute din 1900 de la Teatrul Constanzi din Roma.

….

La sfarsitul anului 1938 am vizitat-o pe Darclee, cu recomandarea lui Victor Eftimiu, la hotelul Bratu de pe Calea Grivitei.

Am batut timid la usa camerei de hotel, dupa ce imi anuntasem vizita prin cateva randuri stangace, lasate in ajun la portar cu biletul de vizita al lui Eftimiu. O rugasem pe fosta cantareata incarcata de atata glorie sa pregateasca poze, afise, programe, coresponenta si taieturi din ziare pentru a putea scrie despre ea deocamdata cateva articole la revista clujeana al carei colaborator eram de multi ani.

Hariclea Darclee mi-a vorbit pe un ton simplu si obiectiv despre trecutul ei. N-a fost nevoie sa-i pun intrebari, fiindca stia ce si cat sa impartaseasca pentru a oferi o imagine despre ceea ce fusese si savarsise.

Artista aceasta, sarbatorita candva pe cele mai importante scene lirice din doua continente, nu-si pierduse in intregime, nici in pragul varstei de optzeci de ani, farmecul de odinioara. Avea inca ceva tonic in fiinta ei, un optimism nealterat de tangentele traiului modest pe care il ducea. Ba avea pe deasupra si umor, ceea ce denota o inteligenta neobisnuita.

Am rasfoit febril teancurile de ziare italiene, spaniole, portugheze si franceze pe care mi le-a pus la dispozitie.

Am citit telegrame omagiale, ode in mai multe limbi adresate cantaretei celebre.

…..

Am atins emotionat filele ingalbenite cu scrisul si semnatura lui Verdi, Gounod, Puccini, Massenet, Saint Saenes, Caruso, Sarah Bernhardt pe ele.

….

Darclee depana povestea propriei sale vieti cu o detasare care era mai miscatoare decat senzatia de tristete iscata de depanarea aducerilor aminte. Retin din decuparile cercetate o fraza dintr-un ziar portughez de pe la inceputul secolului:…in tot ce face, Darclee pune un mare friu.

Pe friul acesta Darclee mai era stapana si la data cand am cunoscut-o: o calitate de pret a oamenilor care nu traiesc meschin doar pentru sine, ci se daruiesc generos semenilor lor, vietii din jur. Isi invatase rolurile – aproape saizeci – cu o rabdare infinita. Rabdarea n-o parasise nici la varsta definitivei renuntari la bucuriile vietii: ea o ajuta sa surada, sa fie amabila si atenta, sa se poata gandi si la maine.

….

DARCLEE isi pastra amintirile pe un raft al dulapului din hotel, in mici teancuri legate cu panglici, in doua valize. Stia ca ele sunt un fragment nepretuit al istoriei teatrului de opera european si romanesc din perioada 1890 – 1920.

Probabil mai spera sa-si scrie memoriile sau poate chiar sa foloseasca insemnarile  si observatiile sale profesionale la alcatuirea unei metode de canto. Ar fi fost, fara indoiala, un document de mare valoare si, in acelasi timp,  un ghid nepretuit pentru viitorii artisti vocali.”

(George Sbarcea, “Intalniri cu muzicieni ai secolului XX”, Editura Muzicala)

Recomandarile mele pentru weekend

mai 31st, 2014

Fara niciun fel de introducere, ca-i tarziu :-)

  • “Le Clemenza di Tito” , productie din stagiunea actuala Theater and der Wien, la ei pe site.
  • Bayerische StaatsOper transmite live diseara “Die Soldaten”. Toate detaliile aici.
  • Marina Krilovici a fost la Radio Romania Cultural (“Oaza de Muzica”). Se poate asculta in arhiva emisiunii (in josul paginii).

(Ce-a mai ramas din) Weekend frumos, operatici!

Cum s-o “joci” pe Maria Callas…

mai 26th, 2014

Nu mai circul eu asa mult in ultima vreme dar mon entourage (operatic) are grija sa nu imi lipseasca nimic. Cum ar fi ultimul numar din Vanity Fair Italia. Aflu si eu cu aceasta ocazie ca Maria Callas, interpretata de Paz Vega, este personaj in “Grace of Monaco”, filmul care a deschis festivalul de la Cannes.

O mare presiune s-o interpretezi pe Callas, chiar si intr-un rol episodic: “Probably, if Maria Callas were still alive, I would never have said yes to this project—she’s a lot!” (Paz Vega, “LA Confidential Magazine).

Recomandari. BIS

mai 25th, 2014

Ce-ar mai fi de spus:

  • Transmis acum cateva zile live de la Amsterdam, “Faust” este inca disponibil online. Irina Lungu si Michael Fabiano sunt superbi! Cum n-o rup pe olandeza habar nu am cat va mai sta opera integrala pe site-ul radioului care a transmis, asa ca zic sa profitati…Aici trailerul.
  • Compozitorul Adrian Enescu este invitat la “Garantat 100%”. Diseara pe TVR.
  • Realizatorii Radio Romania Muzical Monica Isacescu si Stefan Costache (ii urmaresc) sunt invitati maine seara la “Nocturne”, emisiunea Marinei Constantinescu.

Gata pe ziua de azi. Sa mai zica cineva ca OperaOnline sta degeba :-)

Recomandarile mele pentru weekend

mai 24th, 2014

Dau cu ochii pe notite si vad ca tot ce vreau sa va propun azi se invarte in jurul sopranelor. Asa sa fie, dupa cum urmeaza:

  • Doua noi autobiografii tocmai au fost publicate in State, n-am apucat nici eu sa le citesc dar banuiesc ca veti fi curiosi ce au de povestit Jessye Norman (“Stand up Straight and Sing”) si Barbara Hendricks (“Lifting My Voice”). Din fericire, ambele volume se gasesc si in varianta pentru Kindle. Stiu eu cativa care o sa aventureze pe Amazon instant. Nu strica sa cititi si recenzia de pe “The Wall Street Journal”.
  • Pentru cafeaua de dimineata va propun sa va tineti la curent cu ce se mai intampla la Glyndebourne, Teodora Gheorghiu care canta in “Der Rosenkavalier” tine un jurnal Glyndebournez (cum suna asta!) pe pagina ei de Facebook. Zic sa dati si un like, suportul virtual de acasa face bine. Foto din productie aici.