Screen Shot 2015-03-06 at 4.53.48 PM

10 intrebari pentru ROXANA CONSTANTINESCU

Inceputa cu dreptul, la Wiener StaatsOper, cariera mezzosopranei Roxana Constantinescu este astazi una de succes in Europa si mai nou si in America de Nord. Am tot scris despre aparitiile ei si am aflat ca operaticii vor sa stie mai multe :-)

Sunt incantata sa  va ofer acest interviu, acum in preajma Sarbatorilor si va doresc lectura placuta! Sper ca ati luat si cafeaua cu voi caci aveti ceva de citit, am intrebat cate-n luna si-n stele si am aflat lucruri foarte interesante.

Foto: in rolul Cenerentola, Minnesota Opera. Arhiva personala Roxana Constantinescu.

1. Tocmai ti-ai facut debutul pe o scena de opera din America de Nord (Minneapolis) cu “La Cenerentola”. Cum a fost?

A fost minunat. Unul dintre acele momente pe care nu le voi uita niciodata. Repertoriul Rossinian ma fascineaza. Ma stimuleaza vocal si artistic si de aceea cred ca rolul titular in „La Cenerentola“ s-a dovedit a fi cea mai buna alegere pentru un debut pe scena lirica americana. Am avut parte de colegi excelenti, mentionand pe fantasticul basso buffo Donato di Stefano, sau tenorul rossinian John Tessier.  Productia lui Doug Varone, cunoscut mai ales ca si coreograf, s-a dovedit a fi pe placul nostru si pe placul publicului. Un fel de Disney muzical-estetic, amuzant, dinamic, colorat. Succesul spectacolelor, toate „sold out“, a reprezentat un compliment pentru mine si pentru Minnesota Opera Company.

2. Stiu ca Dale Johnson, directorul artistic de la Minnesota Opera a dorit initial sa faca  “Werther” cu tine si cu James Valenti dar, dupa ce te-a ascultat, “te-a vazut” in “La Cenerentola”. Ai povestit recent pentru “The Star Tribune” ca ai cantat 2 arii cand a venit sa te asculte la Viena. Ce ai ales si ce crezi ca l-a determinat sa-si schimbe optiunea initiala?

Intr-adevar, pe Dale Johnson l-am intalnit la Viena sezonul trecut. Era in concediu, dar agentul meu i-a sugerat sa isi rupa 15’ din timpul liber si sa ma asculte. In perioada respectiva eram inca solista cu contract permanent la Opera de Stat din Viena. Ne-am vazut intr-o oarecare zi in jurul pranzului si i-am oferit 2 arii: Scena finala din „Cenerentola“ si Scena Scrisorilor din „Werther“. In felul acesta putea sa isi dea seama de posibilitatile tehnice, ambitus vocal, stil, etc.  Imediat si-a exprimat dorinta de a imi oferi un contract pentru rolul „Charlotte“. Nu si-a schimbat decizia, ci doar a largit oferta:-)  Desi initial era vorba doar de „Werther“, premiera in  februarie 2012, ulterior m-a invitat si pentru  „Cenusareasa“ in noua productie din octombrie 2010. Asadar, voi reveni la Minneapolis cu un debut de rol-Charlotte in sezonul urmator, asa cum precizai si tu, alaturi de exceptionalul James Valenti.

3. Aventura ta americana a inceput inainte de Minnesota Opera: ai cantat Enescu la Carnegie Hall (impreuna cu Ensemble Raro). E o optiune de program usor acceptata de directorii artistici ai salilor de spectacole, dat fiind ca lucrarile nu sunt foarte cunoscute/cantate? Cum ai simtit sala la muzica lui Enescu?

Intr-adevar, recitalul alaturi de Ansamblul Raro a fost o experienta incredibila. Am sa revin la acest moment, dar as vrea sa adaug ca debutul meu pe teritoriul concertistic in USA a avut loc in martie 2009 tot la New York, sub bagheta maestrului Pierre Boulez si alaturi de Chicago Symphony Orchestra la Carnegie Hall cu lucrarea „Pulcinella“ de Stravinsky. Chiar acum cateva zile am aflat ca datorita acestui concert, ulterior aparut pe cd (CSO Resound) am fost nominalizata la premiile Grammy, Categoria „Best Orchestral Performance“. Sunt incantata!!!

Revenind la Ensemble Raro, recitalul a fost organizat cu sustinerea Institului Cultural Roman de la New York . In ceea ce ma priveste, publicul a avut parte de asa-zise hit-uri liederistice  precum Schubert-„Der Zwerg“, sau „Du bist de Ruh“, Strauss „Wiegenlied“ sau „Freundliche Vision“, dar am tinut neaparat sa prezint cantecele lui Enescu pe versuri de Clément Marot. Desi nu populare, sunt de o frumusete melodica incredibila si de o sensibilitate aparte si chiar daca textul poate nu a fost inteles de toti cei aflati in sala, muzica este atat de intensa si de directa incat reactia publicului  a fost pe masura. Muzica ESTE o limba universala. Si voi prezenta acest ciclu enescian si in cadrul recitalului meu din Viena de la Musikverein in data de 1 Martie 2011.

4. Inainte sa parasim subiectul America – am citit ca vei canta in toamna la Los Angeles Opera. Despre ce este vorba?

La Los Angeles este vorba despre un alt debut: Despina in „Cosi fan tutte“.   Nu am sa intru in detalii, dar productia va fi dirijata de catre James Conlon-Directorul Muzical, iar printre colegi se vor numara Ildebrando D’Arcangelo si Saimir Pirgu, cu care actualmente repet in „Don Giovanni“. E o lume mica.:-)

5. Pe langa rolurile din opere canti lied – constant si in sali prestigioase din Europa si  America  de Nord . Cum si cand ai decis ca acest gen de repertoriu (non opera) va avea un rol atat de important in cariera ta?

Contactul cu repertoriul liederistic si cel vocal-simfonic l-am avut deja in perioada studentiei la Universitatea Nationala din Bucuresti, sub indrumarea minunatei Maestre Maria Slatinaru.  Am urmat apoi un dublu Program de Master la München intre 2003-2007 la Profesorii Edith Wiens si Helmut Deutsch, specializare in Opera, Lied si Oratoriu. Tot in 2003 am avut marea sansa de a-l intalni pe dirijorul Helmuth Rilling (fondatorul Academiei Bach de la Stuttgart  si un guru in repertoriul Bachian si Mozartian), alaturi de care am sustinut numeroase concerte cu un program ce acoperea „Pasiunile“ lui Bach, Missa in si minor, Requiemul de Mozart, Elias-Mendelssohn, etc. E o colaborare continua. Suntem in familie. Iar in ceea ce priveste serile de lied, „portile“ s-au deschis o data cu castigarea renumitului Concurs de Interpretare Muzicala ARD in  2006.

Nu m-as putea rezuma la opera.  Scena lirica reprezinta o provocare prin a te identifica cu personajul,  a servi rolul , a te „pierde“ in poveste, in relatii, in drama, unde recitalurile te obliga ca si artist sa fii tu insuti. Sincer. Gol.  Relationand direct cu publicul. Fara machiaj, costume, regie…Cred ca reusesc sa mentin un balans intre cele doua lumi muzicale necesar sufletului meu. Si imi doresc sa ramana asa.

6. Ca tot vorbim despre recitaluri, ai cantat recent la Sibiu un program in care ai inclus Enescu, Schubert, H Bishop si X. Montsalvatge. De ce ai ales acest gen de repertoriu si nu arii de opera? Cand te mai vedem in Romania, poate la Bucuresti?

Mi-am dorit sa revin dupa o perioada destul de indelungata cu un program cameral intim, variat, sentimental-tematic a fost totul legat de natura si iubire, cu poezii dulci, romantice, de suflet. Vor mai fi ocazii sa prezint arii de opera, dar recitalul de la Sibiu a fost o seara in familie. Data viitoare insa…

7. Ma uit peste programul tau recent si viitor: canti Rossini, Mozart, Wagner, Gounod, Bellini. Care roluri, dintre cele pe care le abordezi acum in opere, te definesc cel mai bine in aceasta perioada a carierei tale, vocal si interpretativ?

Pentru cantareti e important sa isi asculte si sa isi respecte vocea. Nu alegem noi ce sa cantam, alege ea. Vocea. As spune Mozart si Rossini sunt compozitorii in ale caror opere ma simt „acasa“: roluri precum Cherubino, Zerlina, Donna Elvira, Dorabella, Rosina, Angelina… Mozart nu poate fi trisat si de aceea un bun interpret mozartian este un bun tehnician. Vocea ramane flexibila, abordarea lirica, frazarea instrumentala.  La fel Rossini, prin faimoasele coloraturi, ma obliga sa pastrez elasticitatea vocala, sa raman atenta la sustinere… Desigur in repertoriul francez vorbim despre marele legato, romantism, etc. Repertoriul poate fi vast, atata timp cat ramane in „teritoriul de mezzosoprana lirica“-facand referire la mine. Cu anii, zona „geografica“ se poate modifica.

8. Spectacolele de opera sunt din ce in ce mai complexe astazi, cer tot mai mult de la artisti . In afara de partea vocala, pentru ce “provocari” te  pregatesti in mod special? Lucrezi la conditia fizica, iei lectii de actorie..?

Da. Cantaretul este actor. Jucam! Cantam! Nu am mai luat lectii de actorie din perioada facultatii, dar sunt pasionata de filme- de la cele clasice la cele actuale pe marele ecran…si in plus, viata e un film. E suficient sa ma uit in jur intr-o cafenea sau la o plimbare si sa regasesc in persoanele aflate in jurul meu gestica sau mimica ce mi-ar putea folosi ulterior pe scena. Ca mezzosoprana, interpretez frecvent roluri „in pantalon“ si daca e vorba de un Cherubino, Siebel sau Stéphano, ajunge sa vad pustimea plimbandu-se pe strazile Vienei cu un burger in mana si mingea in cealalta. E foarte distractiv. Regizorii de multe ori vin din zona teatrului, cinematografiei sau baletului, de aceea asteptarile sunt pe masura, conceptele dinamice. Spectacolul  e vizual.  Si publicul isi doreste artisti care sa se exprime vocal si fizic cu aceeasi intensitate. Sportul e important. Inotul si aparate cardio, jogging si exercitii de respiratie…hmmm, da, le practic, desi as prefera o carte si un caffée latte.

9. Ai studiat in Romania si mai apoi in afara tarii cu nume importante si ai avut ocazia sa canti alaturi de mari artisti. Care dintre toate aceste intalniri si-a pus cel mai tare amprenta asupra  ta ca artist? In ce fel?

Mi-e greu sa aleg nume, pentru ca intr-adevar, atat in Romania, cat si in strainatate, am intalnit oameni cu suflet mare si artisti de valoare.

Vreau in primul rand, desi nu muzicieni, sa spun ca fara parintii mei poate nici nu as fi apucat calea muzicii. Ei mi-au acompaniat toti acesti ani, de pe vremea gradinitei, cu dragoste, incredere, devotament, caldura… Sunt modelul meu in viata.

Viata ce mi-a fost marcata de momente artistice importante inca de cand eram copil. Eugeniei Vacarescu Necula –dirijoare a Corului de Copii al Radiodifuziunii Romane ii datorez primul contact cu cantul cultivat. Am vazut lumea alaturi de acesti copii, am participat la festivaluri, am castigat medalii… Sa studiez mai tarziu cu Maestra Maria Slatinaru Nistor a fost incredibil. Numai gandul ca o personalitate cu asa cariera impresionanta era alaturi de mine in anii de studiu si imi impartasea din vasta experienta…ii raman recunoscatoare pe viata. La fel, Edith Wiens in München, mi-a fost ca o mama adoptiva pe teritoriu strain…studiam ore intregi la ea acasa, ne inregistram, corectam, gateam, mergeam la film si din nou munca.  Ajungand la Viena, am invatat enorm de la marii artisti precum Ferruccio Furlanetto (era in rolul titular din Boris Godunov si eu interpretam pe fiul sau, Fjodor. In monologul sau final ma strangea in brate, isi lua adio, iar eu plangeam de fiecare data real, asa de impresionata eram de intensitatea cu care canta. Ii simteam pieptul vibrand de sunet, de traire), Edita Gruberova (am cantat impreuna in Ariadne auf Naxos-incredibila tehnica, am furat cat am putut :-) ), Samuel Ramey (in Povestirile lui Hoffmann fantastic, eu eram Nicklausse, si-mi spunea tot timpul’’ toi toi toi, my boy’’ ca o gluma), Anna Netrebko si Roberto Alagna alaturi de care am fost in Manon, cantareti minunati si extrem de simpatici, sau Piotr Beczala si Soile Isokoski in Faust- eu cantand Siébel, mi-au daruit enorm prin simpla lor prezenta artistica…La fel Diana Damrau, Marcello Giordani, Adrianne Pieczonka, si multi alti cantareti care mi-au ajutat la maturizare artistica si umana.

Dar tin neaparat sa il mentionez pe Ioan Holender, caci precum in poveste, „de n-ar fi fost el, toate de mai sus nu s-ar povesti“. I-am audiat cand eram in ultimul an de studiu la München si mi-a oferit un contract pe loc pentru stagiunea care urma. A avut incredere in mine, am cantat fara exagerare zeci de roluri- cu poate cea mai buna orchestra din lume-Filarmonica din Viena, am cunoscut dirijori de valoare (si foarte drag imi este Seiji Ozawa, sub bagheta caruia am debutat in Cherubino) si am calcat pe lemnul scenei vieneze.  Iar povestea continua: Sambata, 11 Decembrie, este premiera de Don Giovanni la Opera de Stat din Vienna, iar eu voi debuta in Donna Elvira. Un rol pe care il ador!!!

10. Cu ultima intrebare incheiem intr-o zona mai light. Urmaresc cu mare interes carierele artistilor tineri. Din afara acesta lume pare astazi foarte dinamica, pragmatica, vedem mereu imagini cu artisti care isi impart viata intre avioane, repetitii, auditii, purtand jeans si povestindu-ne despre toate aceste lucruri pe Facebook. Mai exista stralucire si spectaculos in acesta lume?

Stralucirea si spectaculosul vor continua sa existe, pentru ca din fericire sunt deasupra oricarui fashion virtual si vestimentar. Traim intr-o lume in care media ne urmareste peste tot, vrem sa fim accesibili unui public cat mai variat, sa fim in contact cu dinamica de zi cu zi, suntem poate ceva mai putin complicati decat generatiile anterioare, dar la fel de sensibili si dedicati artei.  Eu cant pentru a servi muzica, a imi implini sufletul si a darui bucurie publicului…pare atat de simplu…si nu sunt singura.

www.RoxanaConstantinescu.com

Foto@IMG Artists

 

No comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>