Screen Shot 2015-03-08 at 3.08.03 PM

Am fost, am verificat: MAGIA EXISTA!

E greu de imaginat cate nivele de lectura pot exista pentru un concert cum a fost cel de luni seara de la Sala Palatului. Inainte sa apuc sa-mi aliniez si expun propriile emotii, constatari si comentarii le-am colectionat pe ale altora: prieteni, cunoscuti sau spectatori care le lansau pe ale lor in timp ce se indreptau spre iesire.

O sa va ganditi, probabil, ca sunt naiva, dar gandul meu prim si imediat era sa-l vad pe Radu Lupu pe scena, in carne si oase, asezandu-se la pian. Restul va sa vina de la sine :-).

La pian s-a asezat, la cel din spate si parca muzica nu era de ajuns: am avut parerea de rau ca locul meu nu mi-a permis sa-i urmaresc prea bine mimica, aplecarea pe clape, transa…sunt ingrata, stiu, dar aflu la pauza ca mai toata lumea l-a studiat “cu lupa”, bucurandu-se de muzica in acelasi timp.

De acolo de unde am stat eu l-am vazut pe Radu Lupu complet transportat si focusat cu rare schimburi de priviri cu Barenboim. Niciunul dintre ei nu avea nevoie de mai mult…au fost sublimi!

DAR…

…ce mi s-a parut mie a fi dominat si inobilat aceasta seara este superba lectie de excelenta in muzica, generozitate oferita celorlalti artisti de pe scena si reala disponibilitate pentru a bucura un public despre care Daniel Barenboim stie cat de mult asteapta si pretuieste aceste spectacole din Festival.

Cantand la pian cu maiestrie si reala bucurie, Barenboim n-a pierdut nicio secunda contactul cu orchestra. Nu e o observatie de natura tehnica cum ca trebuia oricum sa si dirijeze, ma refer la un tip de comunicare aproape tangibila prin care a inclus si atras pe toti in acest demers de a face muzica, la unison. E ceva ce simte dincolo de marginea scenei, catre public.

Nu stiu daca e doar impresia mea, dar am simtit ca Barenboim a luat foarte natural faptul ca Radu Lupu era senzatia serii, ca publicul era avid sa-l vada si sa-l auda din nou acasa. Si ca s-a angajat fara rezerve, impreuna cu superba lui orchestra, in a-i oferi contextul perfect.

Sunt vrajita de pianistul Barenboim, de liderul de orchestra si de comunicator: la aplauze, si la pauza si la final, a multumit uitandu-se in ochii publicului (literalmente) si mutandu-si privirea in toate unghiurile salii. Daca nu stateam aproape, probabil ca nu aveam ocazia sa observ acest detaliu.

In sinea mea ma ridic in picioare pentru Daniel Barenboim si-mi promit ca daca viitoare cand mai ajung la Berlin sa ma opresc si la sala de concerte. Nu numai la opera.

___________________________________________________________

Multumesc aici celei care mi-a dat ocazia sa vad acest spectacol oferindu-mi un bilet. Si tuturor celor care mi-au scris duminica incercand sa gaseasca solutii pentru ca eu sa il pot vedea pe Radu Lupu.

Foto@dw.de

3 comments

  • Irina

    L-am asteptat pe Radu Lupu doi ani, de cand am aflat ca o sa vina la aceasta editie. Surpriza a fost compania extraodinara. Sa-i am pe cei doi in fata este poate o ocazie unica in viata. Sunt recunoscatoare celor care i-au convins, mai ales pe Radu Lupu. Barenboim a mai fost si a avut parte de aceeasi primire calduroasa. A fost o experienta pe care am trait-o nota cu nota. De la locul meu am vazut comunicarea intre cei doi, o clipire era suficienta pentru o sincronizare perfecta a degetelor si de ce nu, a sufletelor. Doar fac acest lucru de o viata. Orchestra a fost la inaltime si a dovedit ce inseamna sa te implici 100%, sa creezi muzica. Mai presus de orgolii, aspecte financiare. Muzica pentru placerea personala si pentru incantarea a 3500 de oameni care au umplut doua seri la rand Sala Palatului.

    Aseara am trait un alt moment de excelenta si totala dedicatie in concertul Nr 1 de Ceaikovski. Pianista a venit, si-a spus povestea, si-a insusit partitura si a redat o varianta proprie, emotionanta. O fiinta mititica, cu o rochita rosie scurta mulata, intens comentata de traditionalisti, pantofi cu toc foarte inalt. A scos un iures din degete, a facut sa amuteasca sala si mi-a facut pielea de gaina. Sunetul a evoluat, a crescut in intensitate. Cele 30 de minute de concert au dus firesc la ultimul gest, cu mainile in sus si capul dat usor pe spate, ultimul acord, din suflet, in tempo cu orchestra, a trimis sunetul pana la ultima inima din ultimul rand, trecand prin noi toti ceilalti. Apoi cu modestie a venit pe scena sa-si primeasca aplauzele. Abia la a treia iesire a zambit. Probabil abia atunci ne-a vazut in fata ei. A multumit cu un bis. Apoi iar a zambit si a plecat lasand in urma dorul de perfectiune. A fost Yuja Wang.

    O sa visez multe zile de acum incolo la ce am vazut, simtit si auzit in cele trei zile!

  • Daniella

    Si inca mai ai de visat, Irina. Motivul? Radu Lupu diseara la Ateneu.

    Aseara nu am ajuns la ‘locul faptei’, dar am urmarit transmisiunea online. Avantajul fata de prezenta in sala a fost ca am putut urmari (cu greu, ce-i drept) iuresul din degetele Yujei Wang, ‘joaca’ pe clape, expresia fetei, pe care altfel nu le-as fi putut observa (doar cateva locuri din sala iti pot oferi acest avantaj). Bineinteles, exista si dezavantaje fata de a asculta concertul in sala, dar transmisiunea a fost buna, fara niciun incident. Pentru cine nu poate merge la fata locului, este un compromis care merita.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>