Screen Shot 2015-04-01 at 5.15.54 PM

Blogul a murit ucis de Facebook? Nu chiar…

… dar nici nu esti departe de adevar. Dupa sapte ani de blogging si cateva luni in care n-am mai asternut nimic pe hartie, ma ia prin surprindere intrebarea intr-un comment, acum cateva zile. Nu credeam ca mai sunt oameni care fac vizite dese. Care sesizeaza ca s-a schimbat platforma si reactioneaza.

Am rememorat acesti sapte ani parcurgand TOATE posturile, de multe ori zilnice. Mi-a luat ceva nopti sa citesc peste 2000 de posturi. Am selectat vreo 200, continut consistent: interviuri, relatari de la spectacole, povesti kulturale, recomandari de carti si CD-uri (stiu eu de ce zic “kulturale”, toate la timpul lor).

Citind la ore mici, m-am amuzat si m-am induiosat deopotriva, de stangacia relatarilor de inceput. De entuziasmul revarsat in multe adjective si semne de exclamare. De arderea intensa care ma ducea direct in fata calculatorului, tarziu in noapte, ca sa relatez ce abia vazusem. De ce am sters atat de multe posturi? Erau acele informari, mirari si extazuri frugale (uneori delicios – derizorii) care azi hranesc pagini de Facebook. Care la randul lor aduc si mai multe detalii, informatii, comentarii…

Sa fi pierdut blogul competitia cu Facebook? Poate. Macar in parte. E greu sa rezisti rapiditatii si brevitatii cu care te poti livra. Sentimentului de redundanta. Am spus ce am avut de spus. Sa ma repet si pe blog? Apoi a sosit MOMENTUL. Venita din Italia dupa cele mai frumoase experiente operatice pe care le-am trait, m-am asezat la calculator abia dupa cateva zile. Ascultand muzica, rememorand calatoria, editand fotografii. Punand pe hartie impresiile. Dand magicul click pe PUBLISH NOW. Apoi ridic ochii la ceas. Era 4 dimineata. Asta m-a pus pe ganduri. Si am ramas asa luni de zile, martora la lipsa de energie care a lasat multe alte spectacole fabuloase nepovestite in afara cercului de prieteni.

In tot acest timp am lasat lucrurile in firescul lor. Am inteles intr-un final ca, in orice faci, ajungi la un platou. Au fost 6 ani si ceva. Energia nu mai era aceeasi (nu va imaginati cat efort necesita intretinerea unui jurnal online…). Fluxul creativ, prospetimea unghiului si a scriiturii se pot aplatiza. Deci am ajuns (si eu) pe platou. Unde am stat bine-merci si-am reflectat. Inchidem pravalia sau…?

Nu inchidem. Dar vopsim usa. Ii schimbam meniul. Ca la restaurantele cu adevarat prestigioase, un meniu mai scurt dar mai sofisticat. O platforma de continut original.

Cu aceeasi pasiune si sinceritate. Cu bilet in buzunar din respect pentru spectacol si artisti. Cu ochi ager si urechi ascutite. Cu decenta, in acelasi timp. Fara partis priuri. Cand o sa simt ca am ceva de spus. Doar atunci. Cu aceleasi litere mancate. Din cand in cand. Din graba :-)

 

Ne auzim curand. Am descoperit multe lucruri interesante, uitate, uneori hilare, citind  propriul blog pana la ziua zero.

A, sa nu uit: OperaOnline.ro a fost si ramane UN BLOG DE SPECTATOR.