img-20160925-wa0006

Bucuresti, 5 experiente culturale

E o arta sa….daca ne-am fi intalnit azi cand am plecat de acasa, ti-as fi spus ca e o arta sa legi sireturile pantofilor Oxford de care nu mai despart. E o arta sa faci orice bine. E o arta sa oferi cuiva o experienta culturala pe care sa n-o uite usor. Pe care s-o povesteasca mai departe.

Acum ceva ani, proaspat aterizata intr-un apartament din Hampstead, Londra, am fost “amenintata” ca voi manca cele mai bune poached eggs. Mai mult, am fost invitata sa asist, poate se prinde ceva de mine (nu s-a). Sa ma credeti pe cuvant, e o arta: temperatura apei, momentul in care se arunca ouale in apa, cele cateva picaturi strategice de otet si mai ales minutul (de aur, ca-n fotbal) cand se scot. Va zic, e o arta. La distanta de cativa ani, un canal (al Manecii) si niste mii de kilometri descopar ca si la Bucuresti sunt unii ce au facut din oualele posate (asa le zice la noi) o…arta. Si cum orice experienta culinara este si una culturala, zic sa incepem cu asta. A se privi cu ingaduinta mixul ecletic de experiente.

 

Oua posate cu avocado la Frudisiac: in zona pietei Dorobanti, un spatiu nu foarte mare unde cel mai probabil o sa prinzi un loc la masa foarte lunga de lemn si ai sa mananci cot la cot cu niste straini. Usoara senzatie de stanjeneala iti va disparea imediat: apropierea fizica trimite franturi din conversatia ta la vecinii de peste masa, vei auzi si tu ca au de gand sa mearga la cinemateca diseara. Conversatia, o alta arta. O sa-ti aduci aminte ca oamenii se aduna cel mai des in jurul mesei. Ai sa te arunci optimist in cele mai tari oua posate care se gasesc in orasul asta si-ai sa stii de la prima inghititura ca mai vrei o portie. Ia sa treceti pe la Frudisiac. De clatitele cu branza de capra, fructe de padure si sirop de artar, ce sa mai zic…

 

Serban Pavlu. In orice. S-au adunat deja niste spectacole ca sa spun ca Pavlu e unul dintre actorii momentului. In his prime, cum zice englezul. Desi joaca mult, daca si tu il vezi tot mult, constati ca e altul de fiecare data. Versatil, de la un spectacol la altul, de la o zi la alta. Ia-o usor, vezi “Cutia Pandorei” (Bulandra). Poate “Creditul” (Godot), apoi “Casatoria” (Bulandra). Cand crezi ca l-ai cam ghicit, mergi sa-l vezi in “The Sunset Limited” la UnTeatru. Acolo e ravasitor. Unul dintre cele mai bune spectacole din acest oras.

 

Fidelio la ONB. Este cea mai semnificativa experienta culturala pe care am trait-o in ultimii ani. Garantat ca o sa fie bun vocal, pentru ca Graham Vick a impus conditia de a pastra aceeasi distributie. Asineta Raducan in Leonora e splendida. E un spectacol care te priveste personal, Graham Vick rupe conventia – ei pe scena, noi in sala. Pana sa-ti dai seama, ti-a adresat zona de comfort si te imbarca subtil in povestea de pe scena. Si tu poti fi Florestan. Bulversant si intens, “Fidelio” lui Graham Vick n-are cum sa te lase indiferent. Eu m-am gandit la el zile bune. Astept sa-l vad in stagiune. Eu astept, da?

 

Muzeul Colectiilor de Arta. Pe asta o iau de la celalalt capat. De ani buni, cand sunt la Londra, trec macar o ora pe la National Gallery. Imi aleg o aripa, o epoca. Un etaj. Ma incarc. Ma deconectez. Uneori in fiecare zi. Tanjeam dupa o experienta ca asta la Bucuresti. Nici nu mai stiu cum am intrat prima data la Muzeul Colectiilor de Arta. Sala dupa sala, Grigorescu dupa Grigorescu si nici nu stiam ca are atatea lucrari. Ca majoritatea sunt aici. Palatul Romanit, renovat complet, arata splendid – e un punct de interes in sine. Aman, Tonitza, Grigorescu, Luchian, Baba, Ressu, Pallady – ce calatorie! Colectiile de bijuterii si arta orientala. N-ai sa poti sa-l vezi intr-o zi. Aici e farmecul. Ai sa ajungi sa-l vizitezi cand si cand ca pe un prieten vechi. Ultima data cand am trecut pe acolo, am staruit la colectia de icoane din diferite zone din tara, in diferite epoci. Sunt unele reprezentari cu care nu eram familiara. M-a cucerit cea de stil naiv care il reprezinta pe Iisus intr-o podgorie, cu o mladita de vie iesindu-i din coaste. Zic sa te aventurezi mai ales intr-o zi ploiasa cand crezi ca nimic nu merita sa iesi din casa.

 

Teatrul de pe 11 iunie*: Victor Ioan Frunza (regizor) si Adriana Grand (scenograf) fac un teatru cum n-ai sa vezi nicaieri in Bucuresti. Au construit o trupa, ceea ce este atipic in afara marilor teatre. Dupa primul spectacol pe care l-am vazut la ei, m-am dezbarat instant de prejudecata pe care inca o au multi puristi sau snobi: nu mai vine nimic din urma, unde sunt marii nostrii actori? Sa fie clar, in trupa asta sunt actori pur sange. Tineri. Care fac TEATRU. Trebuie sa vezi “Familia Tot”. Sa nu ratezi “Mobila si Durere”. N-ai sa mai vezi un spectacol ca asta. Iti garantez. Acest teatru da dependenta.

*Victor Ioan Frunza si trupa lui si-au mutat cartierul general la Teatrul Metropolis intre timp.

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>