Category : Spectacole
“In plina glorie!” la Teatrul de Comedie este o piesa inspirata dintr-o poveste reala. Personajul principal, Florence Foster Jenkins a fost o figura cunoscuta in cercurile mondene din Philadelphia inceputului de secol. Piano prodigy in copilarie, Florence crede ulterior ca poate canta cu vocea intrand astfel intr-o iluzie personala pe care nimeni si nimic nu
Festivalul George Enescu, 5 septembrie. Sala Palatului. Anja Harteros / Staatskapelle Dresden / Christian Thielemann. “Vier Letzte Lieder” Doar cateva minute au trecut de la inceperea concertului ca sa-mi confirm, de la fata locului, ca programarea ultimelor patru cantece ale lui Strauss la Sala Palatului este o greseala. O lucrare atat de atmosferica, de stare
Mon entourage operatic calatoreste asiduu, la final de stagiuni europene. O poveste de la Dana. Enjoy: Essen, Germania. Prima oara cand o ascult pe Martha Argerich live. Emotii. Canta cu Mischa Maisky Beethoven, Shostakovich si Faure. 4 bisuri. Rafinament, sensibilitate, virtuozitate. Totul pare o joaca de copii mari. Minunat. Milano. Atmosfera incendiara. La propriu si la
Ai cantat atat de mult, atat de multe aseara, incat nici daca fac un super efort de memorie, nu-mi pot aminti tot. Ar fi fost interesant – factual pentru cei care n-au ajuns la recitalul tau de la Ateneu. Primul, al tau si numai al tau, la Ateneu, ne spui. La 15 ani de cariera
Daca imi aduc eu bine aminte, Christian Badea vorbea intr-un interviu (acum cativa ani) despre dorinta de a da ceva inapoi acestei culturi din care vine. Ca simte ca e nevoie sa puna umarul, pentru ca poate s-o faca. A creat o fundatie. Il vedem dirijind la Ateneu din ce in ce mai des.
A fost cat pe ce sa ajung la acest recital. Nu s-a materializat planul meu dar am avut credinta ca evenimentul trebuie povestit. Hanna-Liisa Kirchin, o tanara soprana care studiaza cu Nelly Miricioiu, a marsat la ideea mea si a scris o relatare emotionanta despre acest recital, vazut prin ochii ei. Spor la lectura!
De parca nu era suficient finalul care cade greu, unde personajele isi pierd directia, viata (unii) si posesiunile, regizorul pune punct cu “Cry baby” revarsat peste noi, tanguitor, de Janis Joplin …ce efect! Si totusi, “Mobila si durere” este o comedie. Nu apucasem sa vad piesa lui Teodor Mazilu pe scena. Dar o cunosteam
In unele seri te-ai putea crede transportat in timp, cand performance-urile de opera n-aveau publicul “silentios” si incremenit de azi: se vocifera, se comenta, se radea. Ba, in unele teatre se mai si manca…vremuri demult apuse. Ma incarca si amuza deopotriva, absolut de fiecare data, atmosfera din publicul de la spectacolele UNMB: outsider fiind, iei
Stiu, e la indemana jocul de cuvinte din titlu, oricine s-ar fi gandit la asta, mi se pare ca e folosit si in spectacol, dar nu-i bai. Pentru ca, dupa mult timp, imi place la un spectacol chiar totul. N-am sa va insir povestea, o puteti gasi pe Internet, sunt multe recenzii si detalii.
Cunosc acest spectacol in toate ungherele lui. Nu ca ar avea prea multe, vizual vorbind. “Productia” este aerisita, ca sa fim eleganti, simplista, ca sa fim sinceri. Am iubit acest spectacol de la lansarea lui, acum vreo doi ani. Ma gandeam la lucrurile astea sambata seara: asa cum se stie, asa cum se intampla din
