Cristoph Willibald von Gluck sau totul despre dragoste. Atunci si acum…


O luna mai tarziu vin sa inchei povestile despre calatoria londoneza care a inceput cu “La Boheme” si s-a incheiat cu “Les Troyens”. Doua spectacole speciale dar chiar si asa spun ca opera baroca pe care am vazut-o “la mijloc” a fost cea mai frumoasa si emotionanta pentru mine. “Il trionfo si Clelia” s-a cantat pentru prima data in UK dupa 250 de ani de la premiera ei care a deschis Teatro Comunale din Bologna. Atunci, 28 de spectacole (aproape toate sold out) si cam 30,000 de bilete vandute (echivalentul a jumatate din populatia Bologniei) – un record greu de depasit chiar si in zilele noastre. La Londra spectacolul a adunat un numar mult mai mic de pasionati de baroc la Lindbury Studio, o sala destul de intima din Royal Opera Covent Garden. Experienta unui spectacol la Linbury este inedita in sine: la intrare dai cu ochii de spectatorii care au de fiecare data acelasi ritual: lectureaza preocupati programele stand pe scaune sau pe scari. E putin probabil ca cineva sa fi nimerit aici din intamplare. Lucru si mai clar odata ce ma asez pe locul meu: e o stare de asteptare educata si foarte …demanding! Nimeni nu e pregatit sa se multumeasca cu putin…

Cand am luat biletul m-am bucurat foarte tare ca Florin Cezar Ouatu facea parte din distributie. Intre timp lucrurile s-au schimbat din motive pe care nu le cunosc. E drept ca am avut o tresarire, cu o seara inainte, la “La Boheme” cand l-am zarit la cativa metri in foaier la Covent Garden…poate, poate. N-a fost sa fie.

Si inca o data am trait surpriza unei muzici pe care n-o cunosteam si care mi-a umplut sufletul de bucurie. De unde sa fi  stiut ca “Il trionfo di Clelia” este suma unor arii superbe care vin una dupa alta ca un… best of baroc! Vocile, in mare parte,  au fost foarte bune si bine antrenate desi artistii erau destul de tineri. Cu o mentiune speciala pentru Irini Karaianni (Traquinio) si Mary-Ellen Nesi ( Orazio) care a avut greaua (dar si  placuta) misiune de a canta una dintre cele mai frumoase arii despre dragoste pe care le-am ascultat vreodata – “Saper ti basti, o cara”. Cu cat trece timpul, cu atat sunt mai convinsa ca cea mai frumoasa muzica ce canta dragostea vine din opera baroca! Ascultati si fiti atenti si la versuri. De altfel, intregul libret scris de Pietro Metastasio este genial din toate punctele de vedere! Povestea este, desigur, intortocheata ca la orice opera baroca ce se respecta.

Stiu sigur ca voi comanda acesta inregistrarea acestei opere de pe Amazon cu protagonistii pe care i-am vazut la Londra si..Florin Cezar Ouatu!

Cateva dintre arii sunt pe YouTube, daca vreti sa va incantati urechea si sa va faceti o idee: aici si aici.

Chiar daca ma repet: Gluck a scris unele dintre cele mai frumoase arii despre dragoste! Daca aveti si voi preferintele voastre astept sa-mi spuneti.

1 comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>