2015-03-15 17.47.07-2

DON GIOVANNI, un spectacol care merita povestit, vazut si…iubit

Cunosc acest spectacol in toate ungherele lui. Nu ca ar avea prea multe, vizual vorbind. “Productia” este aerisita, ca sa fim eleganti, simplista, ca sa fim sinceri. Am iubit acest spectacol de la lansarea lui, acum vreo doi ani. Ma gandeam la lucrurile astea sambata seara: asa cum se stie, asa cum se intampla din ce in ce mai des la ONB: public nou. Pentru un spectator “asiduu” al acestui teatru, asa cum ma autoproclam, e o chestiune de cinci minute ca sa iei pulsul salii, sa stii ce fel de public e la spectacol. Acest pariu al umplerii salii pare aproape castigat, pentru moment: productii noi, regizori prestigiosi, multa, foarte multa publicitate. Dar asta e departe de a fi totul. Iar un spectacol ca “Don Giovanni” asa cum se canta el acum la ONB, o demonstreaza din plin!

Dupa o reprezentatie foarte buna, sambata seara la ONB, am gasit raspunsul. Si pentru mine, si pentru publicul “nou”, “de weekend”: vocile, orchestra si efortul comun, coeziunea unui grup de artisti care se cunosc foarte bine tocmai pentru ca functioneaza intr-un ansamblu. Inainte ca regizori prestigiosi sa campeze la Bucuresti si sa lucreze febril cu artistii, stiu ca “Don Giovanni” a fost intens repetat, realizat in timp record. Intr-o maniera de lucru care este acum…regula. In seara premierei, spectacolul a mers struna, a fost fluid.

De atunci l-am vazut de multe ori, el de fiecare data excelent distribuit, eu de fiecare data cu acelasi entuziasm si cu noi si noi grupuri de “Don Giovanni” novici. Ca sa aiba un start bun. In Mozart, in “Don Giovanni” sau chiar in …opera (si da, s-au intors in teatru!).

O singura data s-a intamplat sa nu se lege, pur si simplu, desi s-a cantat binisor.

Cu un corp artistic aproape neschimbat, spectacolul a beneficiat periodic de mici variatii de distributie, binevenite mai ales pentru cei care vin des la opera.Sambata seara, Ionut Pascu, invitat sa cante Don Giovanni, Oana Andra debutand in Donna Elvira si, pentru prima data, il vad pe Andrei Lazar in Don Ottavio (a doua sau a treia reprezentatie si pentru el).

Intai de toate, ce placuta este familiaritatea cu artisti deja bine asezati in memoria mea afectiva legata de acest spectacol. Catalin Toropoc a debutat la ONB exact in Leporello (acum doi ani), i-a devenit rolul un deschizator de drumuri. E o potrivire cum nu se poate mai fericita intre vocea de timbru superb si personaj, pe care il joaca cu mare dezinvoltura. Vazandu-i aproape toate aparitiile in rol, de la premiera, zic cu incredere ca sambata a avut o seara excelenta, un joc fermecator si ca a castigat premiul publicului. Atribuit cu multa simpatie si aplauze zgomotoase.

Iustinian Zetea (Masetto) si Maria Jinga (Zerlina) sunt ideal distribuiti in rolurile lor, din toate punctele de vedere care conteaza. Amuzant, dupa atatea spectacole, am vazut sambata seara subtilitatile “convietuirii” de atata timp. Maria Jinga imi aduce o mare bucurie de cate ori o ascult, e o voce solara, calda. Si foarte buna.

O regasesc cu aceeasi placere pe Simona Neagu in Donna Anna, mai ales in “Or sai…”, cu vocea ei bine inzestrata (si) pentru Mozart atat stilistic cat si tehnic. Satisfactia cea mai mare o gasesc in anvergura vocii si in proiectia catre sala, cu impact, ca un covor care ti se intinde la picioare. Un act intai usor mai energetic decat ultimul si dorinta de a o asculta si in altceva. Ceea ce va recomand si voua.

Bine punctat, la inceputul si la sfarsitul operei, Marius Bolos in Comandor. In ceea ce ma priveste, Comandorul dupa “Ah, soccorso” se cunoaste…Nu are prea mult timp sa faca impresie acest rol, asa ca astept si ma astept sa ma rascoleasca acest mic fragment la care tin foarte mult. Misiune indeplinita.

 

Si acum cate ceva despre un debut, o reintalnire si o revelatie.

 

Oana Andra a debutat sambata seara in Donna Elvira cu o propunere vocala sigura, temperamentala, dramatica si ludica in acelasi timp. Am vazut-o pe Oana Andra in ipostaze destul de diferite, de la alte roluri in Mozart (Cherubino), Ceaikovski, Bizet etc. la pasionala iubita argentinianca in “Tango Emocion”, spectacolul pe care l-a conceput, cantat si jucat acum cativa ani la ONB. Este o interpreta versatila si nu ma mira ca si-a pus mici amprente si pe personajul Donnei Elvira. Mult asteptatul “Mi tradi…” realizat fluid, cu multa vigoare si rasplatit imediat de aplauze. La cate mai multe Donne Elvire!

In ceea ce priveste revelatia era, in cazul meu, anticipata: vazut deja de cateva ori bune pana sambata seara, Andrei Lazar mi-a certificat de fiecare data impresia ca avem de-a face cu o voce foarte buna, bine studiata si frumoasa. Asteptam sa-l vad si intr-un rol de ceva mai mare intindere. Recunosc, spre mirarea multora, ca Don Ottavio este rolul meu preferat, ca partitura. Andrei Lazar a cantat cu multa inteligenta si lejeritate. Ce mi se pare important la Don Ottavio, alaturi de cele deja enumerate, este bunul gust, intelegerea stilului. Din nou zic cu inteligenta, incorporate toate in interpretarea lui Andrei Lazar. Un mare bravo!

Cu ingaduinta voastra, ca n-am vazut chiar pe toti Don Giovanni care au cantat in aceasta productie, indraznesc totusi sa spun ca Ionut Pascu i-a dat interpretarea matura si sofisticata de care avea nevoie si pe care n-o putea primi de la interpreti cu voci frumoase dar mult mai putin experimentati.

Invitat sa cante Don Giovanni sambata seara, Ionut Pascu a dat acestui spectacol, din pozitia lui de protagonist, anvergura si clasa de care avea nevoie. Bine integrat in economia spectacolului si perfect relationat cu restul distributiei, Pascu a portretizat, vocal si actoriceste, un personaj complex. Vocea o gasesc si mai frumoasa decat o stiam, cu un caracter senzual, seducator. Inteligent si narativ in recitative, cine a zis ca recitativele sunt plictisitoare, mai ales la Mozart? Depinde de artist!

Aleg “La ci darem la mano” ca moment de maxim impact al serii, fara sa ezit. S-au inteles ideal Ionut Pascu si Maria Jinga, au cantat si interpretat senzual, au construit tensiunea apropierii minutios si cu multa naturalete.

La capitolul orchestra, condusa de Vlad Conta, de bine in general, cel putin pentru mine. Suna mult mai bine in aceasta stagiune si cred ca si noua acustica ajuta. A fost pentru prima data in acesta stagiune cand am vazut un dirijor care evalueaza corect emisia de pe scena si nu acopera cantaretii.

Uvertura mi s-a parut un demers destul de disparat si, de asemenea, anumite ansambluri, mai ales cel de la finalul primului act, au fost in…dezordine.

Era o intentie a mea mai veche dar in final ma bucur ca am apucat sa scriu despre acest spectacol pentru ca mie mi-a adus multa satisfactie si mi se pare ca este unul dintre cele mai constante din punct de vedere muzical. Cred ca-si merita spectatorii, aprecierea. Sau fidelitatea, cel putin a mea: aici s-ar putea sa conduc detasat, daca nu va e cu suparare :-).

Si mai cred si ca acest spectacol, ca si cele mai noi, merita la fel de multa publicitate. Pentru vocile foarte bune care il servesc de la premiera incoace.

 

 

 

 

 

 

 

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>