Screen Shot 2015-06-07 at 1.54.41 AM

Draga Irina Iordachescu, doua vorbe am sa-ti spun

Ai cantat atat de mult, atat de multe aseara, incat nici daca fac un super efort de memorie, nu-mi pot aminti tot. Ar fi fost interesant – factual pentru cei care n-au ajuns la recitalul tau de la Ateneu. Primul, al tau si numai al tau, la Ateneu, ne spui. La 15 ani de cariera (a ta). Dedicat tatalui tau, la 85 de ani de viata.

 

Acum ma bucur ca n-am vazut inainte programul, despre care ne-ai spus ca e ales pe sufletul tau. Tot. Pentru prima data, fara nicio altfel de intruziune sau obligatie. Am tresaltat, din cantec in cantec, de surpriza si incantare. Ce zic, satisfactie. Daca n-as fi sigura ca nu ne cunoastem, as zice ca l-ai facut cu mine. (Si) dupa sufletul meu.

 

Stii, discutam recent cu mon entourage operatic: ne e dor de tine la opera. Chiar ne este! Eu nu te-am mai ascultat de ceva vreme. Si ma asez aseara in scaun ca sa ma bucur de ce-mi era familiar dar ma trezesc intr-o calatorie cu totul necunoscuta, fascinanta si…neasteptata! In “Ave Maria” ti-am recunoscut sensibilitatea si fluiditatea, apoi Handel (“Lascia ch’io pianga”), ce sa zic…calule mananci ovaz, pardon, baroc?! Oarecum previzibil, doar era mentionat in titlul spectacolului. Acum inteleg ca astea au fost de incalzire…

 

Sa-ti povestesc cum s-a simtit in sala cand te-ai “aruncat” in artileria grea. Pentru mine, asa, fara niciun avertisment, ca program nu aveam la purtator. “Dove sono…” imi da primele semne ale unei noi zone vocale de care am auzit dar in care nu am apucat sa te ascult. Plenitudinea, o culoare categoric mai intunecata si seducatoare, o voce mai carnoasa, mai densa. Cu celebrii tai pianissimi intacti. Dupa ce ai cantat si “Casta Diva” m-am gandit eu ca suntem intr-un carusel emotional si nu ne mai dam jos de acolo pana la final. Am ascultat multe Caste Dive la viata mea. A ta a fost sublima, de o incarcatura care m-a dat gata. Cred ca numai asa imi explic ca am mers cu sala si am aplaudat frenetic inainte de cabaletta. Sa ne ierti ca te-am intrerupt. Ne-am lasat dusi de val…

 

“Io son l’umile ancella” a fost o intalnire de care m-am bucurat in fiecare secunda. Mi s-a parut un perfect match. De voce, de culoare si de expresivitate. Daca eram intr-un joc unde imi castigam un drept de bonus, asta mi-ar fi placut sa mai aud inca o data aseara. Asa frumos s-a dus peste sala, eu am amutit pur si simplu…Cum ar fi sa canti “Adriana Lecouvreur”?

 

Ai cantat multe lieduri in partea a doua, dintre toate m-am bucurat nespus de “Languir me fais” pe care rar am ocazia sa-l ascult si-mi place mult. Apoi Maria Tanase, “Cine iubeste si lasa”. Ei, aici e aici. Crede-ma, ti-ar fi placut sa ai un alter ego care sa stea in sala si sa vada impactul. Veridicitatea si teatralitatea pe care le-ai imprumutat interpretarii tale m-au impresionat. M-am gandit cat de mica este, de fapt, distanta intre toate genurile de muzica. Cate blesteme nu-s si in opere? Muzica, indiferent de gen, vorbeste despre aceleasi lucruri. Mereu aceleasi.

 

A fost un recital lung. Ai cantat mult. Peste 15 bucati muzicale numai tu, daca nu ma insel. Ai avut parteneri de scena unul si unul. Stefan Doniga, care te-a acompaniat, este un pianist elegant. L-am vazut foarte conectat inca de la inceput, a cantat cu tine mai tot timpul. Te-a insotit mai ales cu mult bun gust. Sora ta, mezzosoprana Cristina Iordachescu, pe care o vedem atat de rar: vocea de culoare atat de seducatoare, aproape de contralto a unei persoane de aparitie delicata si aparent fragila. Sa cantati “Barcarolle” ma asteptam, recunosc. L-am urmarit in paralel pe tatal vostru, Dan Iordachescu: s-a dat putin pe spate ca si cum ar fi vrut sa incadreze – inrameze momentul pentru o fotografie de pastrat in suflet. O imagine emotionanta.

 

Ce fericita am fost ca l-ai invitat pe Marian Cazacu sa-ti fie alaturi. Mi-aduc bine aminte cand am venit (tot la Ateneu!) la un concert, acum cativa ani, doar pentru a-l asculta cantand adaptarea pentru violoncel a ariei “Kuda, kuda”. Faptul ca momentul s-a repetat aseara, in tandem cu Stefan Doniga la pian, mi-a adus lacrimi in ochi. Cata sensiblitate e in mainile acestui om! Sa am norocul sa o ascult a doua oara…

 

Am zis ca-ti spun doua vorbe. S-au facut mult mai multe. Dar am vrut sa-ti multumesc pentru o seara cum de mult n-am mai trait. Care, vorba cuiva la final, a fost perfecta de la inceput pana la sfarsit. O seara ce ne-a oferit spectacolul vocii tale si a unor posibilitati pe care vrem sa le vedem materializate si in roluri, pe scena.

 

Multumesc. Esti o Artista.

 

Si sa ma ierti ca iti scriu la per tu, dar ai topit distantele. La final, cu “Muzica” m-ai facut sa plang, de-a dreptul.

 

Foto@Florin Artist

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3 comments

  • Luiza-Maria MICU

    De la inceput si pana la sfarsit am ,,mangaiat” cu sufletul meu fiecare sunet care a fost indreptat catre noi cei din sala. De la primul sunet la ultimul din acest concert am simtit aceasi bucurie si entuziasm ca atunci cand vezi cu ochii implinirea unui vis. Numai sufletul vostru pus in fiecare nota putea sa-mi aduca miracolul acestui entuziasm constant.
    Iubesc si pianul si stiu ca nu poate face oamenii fericiti decat un minunat care sa-i atinga clapele. Este o bucurie interpretarea lui Stefan Doniga.
    Va multumesc ca EXISTATI!

  • Irina Iordachescu

    Ma emotioneaza profund cele ”doua vorbe” pe care mi le spui aici si nu pot decat raspund cu alte doua vorbe: Iti multumesc ! Cuprind intre ele o poveste lunga pe care imi doresc sa ti-o pot spune personal, candva, intr-o zi linistita ! Pina atunci, va invit la Traviata pe 26 Iunie, data pina la care continui sa imi ajustez inca putin silueta rubensiana care se face vinovata de prezenta atat de rara pe scena ONB, tinand cont de reprosurile ”delicate” care mi-au fost facute recent de catre cei care fac distributiile stagiunii curente.Acum ati inteles de ce…atat de rar.Traim timpurile imposturii vizualului si ale ambalajului frumos si gol.Ceea ce s-a intamplat ieri, insa, este doar inca o dovada a faptului ca am existat, exist si voi exista multa vreme de acum inainte, cu sau fara ONB, cu sau fara agent.Exist prin propria esenta, credinta si putere de a lupta! Te imbratisez !

Leave a Reply to Irina Iordachescu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>