DSCF8894

Elixir, productie autohtona. Anul de gratie 2013

Intamplarea face sa fi “degustat” ultimele 2 Elixire la 4 luni si 3000 km distanta: in decembrie la Covent Garden, sambata seara la ONB. Ambele cu Stefan Pop in Nemorino…

Poate ca e 1-0 pentru productia lui Laurent Pelly, dar protagonistii de la Bucuresti au reusit sa ridice panourile de pe scena la rangul de productie, adica o idee vizuala inchegata care sa ne introduca si conduca in poveste. E numai meritul lor ca ne-am amuzat, emotionat, intristat si iar amuzat…

N-am fost niciodata dependenta de vizual, de spectacolul rezultat dintr-o anume viziune regizorala, pentru mine muzica primeaza. Am prieteni operatici care se mai mira si acum cum de “ascult” DVD-uri, dar e ceva ce fac de foarte mult timp. O productie va ramane in mintea mea daca imi starneste reactii la extrem: imi place enorm, ma amuza si binedispune sau…ma revolta! In rest, daca ma incanta ce aud, am un grad foarte ridicat de toleranta. Imi place atat de tare muzica incat acum cativa ani, cand eram la Covent Garden ca sa vad un Barbier, m-a deranjat ca se radea des si sonor. Eu vroiam sa aud tot, ei hohoteau! Numai ca dupa 2 runde (in aceeasi saptamana) am inteles ca spectacolul de opera bufa e menit sa ne si distreze, sa ne destinda, trebuie sa radem, ce sa mai! Nu prea avusesem experienta asta: nici cu productiile, nici cu artisti care sa aiba veleitati comice.

Nu stiu voi ce-ati facut, dar eu m-am distrat foarte tare sambata seara la ONB. Stefan Pop e un turmentat de mare talent, de Serban Vasile ce sa mai spun – este facut pentru acest gen de roluri si ne-a intermediat o relatie de simpatie cu Belcore, altfel un personaj – obstacol in calea dragostei dintre Adina si Nemorino. Si apropo de Adina, Tatiana Lisnic a fost fermecator de ludica si mi-a parut ca-si savureaza rolul in fiecare minut. O actrita excelenta si ea si o voce cu adevarat ofertanta. Pentru o soprana care are in repertoriu Verdi, Puccini, Mozart, Bizet ( a debutat recent in Micaela) interpretarea ei se pastreaza proaspata si sclipitoare in acest rol care este din cu totul alt registru: mi-a facut mare placere s-o ascult, mai ales in duetul din final cu Dulcamara care este bucata mea preferata din toata opera.

S-a cantat bine, frumos si inspirat pe toata linia, n-as mai detalia decat in cateva lucruri care mi s-au parut deosebite. Stefan Pop, capul de afis al acestui spectacol, imi inspira o idee pe care trebuie s-o definesc cu o expresie inventata de mine, cel mai probabil: narativitate vocala. Pe scena n-am vazut prea multe Elixire, dar acum am stat aproape si l-am urmarit cu foarte mare atentie: interpretarea lui face uz de toate nuantele si accentele necesare ca sa spuna povestea, cantand. Un artist care reda corect notele si atat, n-o capteze niciodata toata atentia spectatorului, n-o sa reuseasca niciodata sa-l emotioneze si angajeze. Interpretarea lui Stefan Pop a fost tocmai opusul. In cazul unor artisti inzestrati cu ceva extra, puterea de a transmite trece chiar si bariera limbii: eu cred ca si novicii ar fi descifrat despre ce se face cantare chiar daca traducerea n-ar fi fost afisata. Momentul meu preferat a fost “Adina, credimi” pe care l-am asteptat si urmarit cu toata atentia, tocmai pentru ca ne-a povestit in interviu ca ii place atat de mult. Si asta au facut multi din sala, am aflat ulterior. M-a miscat foarte tare.

Aceasta seara n-ar fi fost asa frumoasa fara chimia dintre artisti. Dar mai ales fara determinarea lor de a ne oferi un spectacol bine inchegat in ciuda faptului ca formula lor de distributie nu va avea ocazia sa se rodeze: a fost one time only :-) .

Ma bucur si pentru faptul ca artisti tineri (care au ceva de spus) sunt distribuiti: vad un suport real la ONB pentru Serban Vasile si il salut. Mie mi se pare ca are pentru noi o propunere “la pachet” – o voce frumoasa, un actor bun. Interpretarea lui de sambata a fost foarte apreciata de public, sa ma creada pe cuvant, ca eu mai fac sondaje adhoc :-) .

Si apoi basul Alin Anca, un Dulcamara tanar care este foarte muzical si are o voce suficient de puternica sa fi razbit tocmai din fundul scenei de unde il obliga productia sa cante “Udite, rustici…”.

Cred ca am depasit deja limita admisa de caractere pentru o relatare care sa nu va incerce rabdarea prea tare. Multumim tuturor pentru un spectacol frumos, viu si coerent, tinut “in mana” de dirijorul italian David Crescenzi. Si sustinut cu acelasi profesionalism si constanta de corul ONB.

2 comments

  • Daniella

    In ciuda unor mici nesincronizari ale orchestrei cu unii interpreti, pe care le-am trecut cu vederea, cantaretii au fost excelenti. As vrea sa fac o mentiune speciala pentru Serban Vasile, pentru ca m-a facut sa-l plac pe Belcore. In spectacolele pe care le mai vazusem, fie mi-era antipatic, fie mi-era indiferent si nu-l remarcam. Iata ca un tanar bariton foarte talentat m-a facut sa descopar un altfel de personaj. Multumiri tuturor pentru o seara speciala!

  • codruta

    Alin Anca si Serban Vasile au fost minunaaaati! Doi tineri, veritabili solisti…Serban Vasile va face din Belcore ce a facut si Mariusz Kwicien. As vrea sa.l vad in Don Pasquale….iar Alin Anca este foarte puternic si ii doresc o un drum frumos de tot. …cred ca ati remarcat ca sala a reactionat vizibil cu aplauze insistente dupa Udite…. Tatiana Lisnic merita aplauze cel putin cat s.a aplaudat dupa Una furtiva lagrima…