Evgheni Oneghin cu Molnar, Iveri & Brenciu

Cateva impresii personale caci sunt orele tarzii si m-am trezit la 6 (ceea ce nu-mi sta in caracter…). A fost cat pe ce sa parasesc spectacolul din aceasta seara, dupa “Kuda, kuda” pentru simplu motiv ca nu reusea sa ma capteze de nicio culoare si doar l-am mai vazut de atatea ori. Cu trei invitati pe afis (Iveri/Brenciu/Molnar) seara era o promisiune de eveniment si incarcatura.

Dupa umila mea parare a trenat de la bun inceput, scena scrisorii a fost dezlanata, ok, mi-a crescut pulsul fix 5 secunde dupa care am revenit, am citit chiar cuvant cu cuvant de pe tabela electronica doar, doar de voi intra in atmosfera. N-am salutat cantatul in piano pe bucati la care ma asteptam la mai multa intensitate. N-am nimic cu vocea pentru ca e buna dar interpretarea nu m-a miscat deloc. In fine, pe repede inainte ajungem la scena duelului, Marius Brenciu, la fel, o abordare mai …intima cand eu ziceam ca o sa-si “urle” durerea. Frumos totusi, delicat, emotionant. Tin sa spun ca vecinei mele de scaun, care a mai vazut putine spectacole de opera (altele, acum multi ani), i-au dat lacrimile – asta trebuie sa faca muzica pana la urma, sa ajunga la sufletul omului. Duetul Lensky & Oneghin a fost si el foarte frumos.

Sar peste restul ca sa ajungem la final care mi s-a parut cel mai bun moment al serii, Tamar Iveri a scos pana la urma artileria grea si a dat o interpretare intensa si foarte bine legata cu cea a lui Levente Molnar. Si am ajuns unde vroiam – Levente Molnar mi-a placut foarte tare in aceasta seara chiar daca ne-a dat ce-a avut mai bun la sfarsit. Voce de calitate, robusta, artist cu mare incredere in sine – asa l-am perceput.

Putin nedumerita am fost de conturul personajului care in acesta productie era mai sobru/aristocrat, Oneghin-ul lui Levente Molnar a fost mai degraba exuberant, exteriorizat si chiar lipsit de maniere pe alocuri. Nu-mi dau seama daca asta a fost abordarea lui sau s-a pliat pe unele modificari impuse de regizor (Ion Caramitru, a fost in sala in aceasta seara.)

In orice caz, Levente Molnar… are focul. E animal de scena.

6 comments

  • Margarit

    Am vazut spectacolul din 21.09 si asteptam o parere. Nu am fost prea incantat si speram ca al doilea spectacol va fi mai bun. M-am gandit ca interpretii s-au menajat prima data si se vor implica mai mult a doua oara. Se pare ca nu a fost asa. Scena scrisorii a fost terna, nu a transmis practic nici o emotie. Marius Brenciu a fost foarte promitator
    in prima arie (“Ia liubliu tebia..”), ca apoi in “Kuda, kuda …” sa fie destul de anemic. Levente Molnar a aratat intr-adevar multe calitati, dar si el a fost lipsit de vigoare si inexpresiv uneori (mai ales in aria de dupa primirea scrisorii). Am vazut aceasta montare anterior si parca mi-a placut mai mult (Tatiana era Iulia Isaev).

  • Spectator-de-opera

    Am sperat sa vad un spectacol bun, prin prisma invitatilor. Dar am fost destul de dezamagit. Poate ca nici orchestra si nici regia nu i-au stimulat.
    Am vazut la ONB un “Evgheni Oneghin” prin anii ’80 si am ramas cu amintiri frumoase (Sandra Sandru era Tatiana si Ionel Voineag era Lensky). Candva erau posibile spectacole bune la ONB. Acum …
    Despre regie, mai adaug ca mi s-a parut total nepotrivita aparitia lui Lensky in scena dupa “uciderea” sa. E clar ce s-a vrut sugerat (cosmaruri, remuscari …), dar pe scena asa ceva este fortat si nefiresc.
    Astfel de idei nefericite apar si pe alte scene-ex.Lucia de la Met(Dessay).

  • Despre Opera

    Ideea cu fantoma lui Lensky n-ar fi fost neapărat rea, dacă de ex. l-ar fi machiat pe Brenciu corespunzător. Cred că problema regiei a fost că s-a mărginit în a fi ilustrativă dar fără nici o subtilitate. Își mai aduce aminte cineva de “Livada cu vișini” de la TNB, cea a lui Andrei Șerban? Așa ceva ar fi funcționat de minune.
    Cât despre orchestră… mi se pare că doar Tiberiu Soare o poate galvaniza, în seara asta intimismul s-a confundat cu o letargie bahică, acompaniamentul cu o fanfară finerară de provincie prăfuită… Tot ce se putea face rămânea s-o ignori, noroc că nu cântau prea tare.

  • Dan

    Vocile şi interpretările actoriceşti mi s-au părut conforme (mi-au plăcut toţi şi mi s-au părut foarte potriviţi în rol), dar punerea în scenă a libretului, în sensul cel mai literal, a fost convenţională, searbădă, lipsită de inspiraţie şi de nerv (şi de dragoste faţă de opera lui Ceaikovschi până la urmă, îmi permit să afirm!). Nu ştiu cum e domnul Caramitru ca regizor de teatru (îmi amintesc, vag, de Hamlet regizat şi jucat de el – nu m-a impresionat), dar ca regizor de operă nu-mi place deloc. Totul a fost prea static, iar rolul de conştiinţă morală, de judecător, i-a fost atribut unei fetiţe fragile (fiica unei protagoniste?), prea delicată pentru o asemenea povară (inutilă oricum). Văzusem deja producţia la a doua reprezentaţie după premieră, aşa că ştiam la ce să mă aştept, dar prezenţa domnului Caramitru în sală m-a făcut să sper – din păcate, în van – la o variantă revizuită. Dacă ar fi urcat pe scenă la aplauzele de final, poate că n-aş fi strigat buu, dar cu siguranţă m-aş fi abţinut să aplaud. Din fericire, nu s-a întâmplat (la spectacolul din 21 septembrie).
    Oare la Festivalul Enescu nu pot fi invitate şi producţii de operă, nu doar orchestre, din afară?

  • Despre Opera

    @Dan – e o bună întrebare cea cu producțiile de operă la festival. Așa este, festivalul e un mamut încremenit. Sunt multe lucruri bune, evident, dar s-ar putea face ceva mult mai bun ca produs comercial.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>