Screen Shot 2015-03-11 at 12.21.02 AM

“Il Trovatore” la Royal Opera Covent Garden – Roberto Alagna: STANDING OVATION, la propriu si la figurat!

Nu prea stiu cu ce sa incep, a fost o seara superba care s-a terminat mult prea repede, as fi vrut sa am o telecomanda, sa dau inapoi ca sa reascult arie dupa arie, dupa arie. Dar sa povestim….

Asadar, incepe seara sub auspicii bune, tot castul este intact, incluzandu-l pe Hvorostovsky – principalul motiv pentru care am venit la Londra. In sala, parintii lui, Dmitri seamana leit cu tatal sau, drept pentru care domnul Hvorostovsky senior este tinta tuturor privirilor. Dar incepe spectacolul si fiul este starul …

La inceput am inima stransa pentru ca totul pare dezlanat, toti canta precaut, Hvoro nu are o voce mare, asta se stie, Sondra este retinuta – unde este forta acestei superbe artiste ?!. In 15 minute insa toata lumea pare incalzita si incepe minunea.

Roberto Alagna a inceput in forta, o voce frumoasa, nu e uriasa dar nici mica nu este. A cantat excelent, a pus in interpretarea lui tot dramatismul personajului, a fost “de acolo” in fiecare secunda petrecuta pe scena. “A si ben mio” m-a impresionat, extrem de convingator si sensibil, tehnic foarte bine. Si ii soptesc Danei la ureche: “pentru cine am venit aici, si cine cred ca ma va cuceri pana la urma…). Mai departe, Roberto pastreaza nivelul de excelenta si in duetul cu Azucena, canta ” Non son tuo figlio? E chi son io, chi dunque?” tare frumos. Stiu, stiu – “Di quella pira” – este momentul maxim al spectacolului din mai multe motive: aria extrem de dificila, asteptarile uriase ale publicului si toate discutiile despre faptul ca Roberto o va ataca un ton mai jos, fapt pe care l-a declarat in mai multe interviuri inainte de premiera. Cu sufletul la gura urmaresc – Alagna ataca cu o siguranta a posturii si a abordarii perfecta: in forta dar cu mare accent pe detalii, nuantat cand a fost nevoie. Sala a fost a lui de la primele acorduri si cred ca nimeni nu s-a indoit ca ne va da gata la sfarsit. Si asa a fost, aplauze furtunoase si mai lungi decat este publicul de la Covent Garden dispus sa dea…Sa nu uit, acesta a fost unul dintre cele 2 momente in care sala a amutit efectiv, pe tot parcursul ariei, nu am auzit nici cel mai mic zgomot. Ok, Roberto m-a cucerit. A fost prima data cand l-am vazut. Concluzia: ne-a oferit un spectacol absolut exceptional, de mare sensibilitate si virtuozitate. B R A VO !!!!!!!!!!

Dmitri Hvorostovsky – cum am spus, motivul pentru care am facut aceasta calatorie la Londra. Evident, toate asteptarile mele au fost confirmate. Hvoro nu are o voce mare, dar nu cred ca in materie de tehnica si roluri verdiene are rival la ora asta. Sigur ca astept cu sufletul la gura “Il balen de suo sorriso” – Doamne, ce frumoas a fost! Celalalt moment in care sala a ramas muta, pana la sfartitul ariei. Nu am ascultat pana acum asa legato, omul asta cand mai si respira??? A fost o interpretare – bijuterie in care Dmitri a “mangaiat” fiecare cuvant, a pus in fiecare fraza tot dramatismul dragostei lui pentru Leonora…imi merge la suflet si ma concentrez si mai tare pentru ce urmeaza, vreau sa inregistrez mental fiecare nano secunda din ce canta. Urmeaza duetul cu Leonora: “Ah dove sei crudele” – ei da! Dupa vizionarea secventei pe YouTube de zeci de ori (in aceeasi formula) am niste asteptari uriase, dar proiectia mea este mult depasita de ce se intampla pe scena: Radvanovsky si Hvorostovsky sunt superbi, duelul lor cantat este electric, alert, sunt amandoi stapani pe ce canta, foarte frumos a fost! Am plecat fermecata de Hvorostovsky, un mare, mare bariton care are, astazi, rolul “De Luna” la degetul mic. Un artist foarte tehnic, cu o carisma fantastica. Doamnelor, nu vreti sa stiti cat este de fermecator pe scena, chiar si in momentele in care face (potrivit rolului) pe tiranul….yami.

Sondra Radvanovsky ESTE Leonora. O voce foarte mare dar o artista generoasa si inteligenta care s-a adaptat perfect vocilor cu care a cantat in spectacol. Este uimitoare usurinta cu care penduleaza intre pianissimi si accentele dramatice in aceeasi arie. Acum iti atinge sufletul si-ti stoarce o lacrima si in secunda urmatoare ataca in forta si te face partas la drama ei…”D’amor sull’ali rose” este primul ei mare moment din spectacol si vine cu foarte multe aplauze. Din momentul asta nu ma dezamageste nici o secunda. Le are pe toate: tehnica, sensibilitate si versatilitate. Ca sa nu va mai spun cat de frumoasa este, am avut surpriza sa vedem, dupa spectacol, un chip extrem de tanar si proaspat. La multele complimente pe care le primeste in timp ce semneaza autografe, spune foarte natural care este explicatia serii fabuloase pe care tocmai ne-a oferit-o: ” I LOVE WHAT I DO”. Se vede, pardon, se aude :-)

Malgorzata Walewska a cantat “Azucena” corect, mai degraba cu accente lirice decat dramatice si nu a reusit sa deseneze, vocal, demonii batranei tiganci care stie toate dedesubturile povestii. De altfel, artista este foarte tanara si, poate si din acest motiv, rolul ei are o problema de credibilitate. Per total a cantat bine, comentariile sunt mai mult de nuanta si, inevitatbil, prestatia ei a fost comparata cu cea a colegilor de scena, iar ei au excelat.

Regia spectacolului a fost haotica, personajele nu au parut sa comunice, am vazut distanta fizica prea mare intre personaje, chiar si in duetele de dragoste de mare intensitate. Este o observatie tehnica a unor lucruri evidente in miscarea scenica a artistilor – eu am primit spectacolul cu imensa bucurie, la cat de bine s-a cantat, nu mai esti atat de focusat pe celelalte detalii.

Nu stiu cat de bine am reusit sa povestesc, marturisesc sincer ca am urmarit cu sufletul si momentele s-au amestecat, am vazut atatea lucruri frumoase in atat de scurt timp incat mi-e greu sa separ impresii.

A fost o experienta minunata care s-a incheiat la Backstage Door unde impreuna cu alti 4 romani (or mai fi fost si altii in sala, nu stiu) am luat autografe si am vorbit, IN ROMANESTE, cu Roberto Alagna, un om extrem de sociabil si carismatic. Doamnelor, ma adresez voua iar, Roberto are niste ochi de un albastru electric, e bronzat si detine un zambet de milioane. E suficient sa-ti spuna 2 vorbe si te-a vrajit… Si vorbeste romaneste perfect. Eeee

Din pacate, Hvorostovsky nu a venit sa dea autografe, mi-ar fi placut macar sa-l vad de aproape. Poate data viitoare…

Foto header@ musicweb-international.com

Restul foto@OperaOnline.ro, dupa spectacol

Vin si niste poze maine plus, sper, comentariile celorlalti “martori” (se stiu ei), nu schimbati canalul :-)

radvanovsky

roberto_autographs

trovatore1

roberto-alagna

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>