Screen Shot 2015-03-06 at 12.53.35 PM

Lectura cu sufletul la gura

 

In prima seara, dupa ce m-am intors de la lansare, am citit pana pe la pagina 100. As fi mers mai departe, dar umblasem toata ziua prin locuri, eram obosita. Imi pusesem in cap sa scriu cum ma trezesc. Ma rog, dupa cafea…

Sa aleg un fragment, zic. Cum fac de obicei. Legat de muzica, evident, doar de asta suntem aici. Le-am depistat imediat pe toate, traversand Carturesti-ul, cu ochii in carte. Constat repede ca-s si istorioare, anecdote, pareri foarte personale, informatii si meditatii. Legaturi fascinante intre compozitori, lucrari, cantareti, intamplari, contexte istorice. Eruditie, pasiune si multa “plimbare” intru vizionarea de spectacole.

Stiam ca domnul Erbiceanu e un meloman dedicat, umblat si pasionat. Il intalneam la evenimente, mai mereu la transmisiile de la MET, la ONB, la Ateneu. Am schimbat doua vorbe uneori, dar nu suficient cat sa-mi dau seama cat de multe preferinte operatice avem in comun. Asta am descoperit cam dupa pagina 100. O admira pe Nelly Miricioiu foarte mult, a vazut “Matilde di Shabran”, ii place “Maria Stuarda” cu Devia. Aici suntem pe teren comun. Ce vorbesc, stam in aceeasi patratica. Mai stiu o singura persoana care a vazut “Matilde…”.

Apoi, povestile despre obtinerea biletelor in situatii imposibile…si eu credeam ca le-am vazut pe toate. Oho, nici pe departe!

Povestea care se desfasoara sub forma unei conversatii – interviu este fascinanta. Calatorim printr-un veac intreg, afland multe si interesante detalii despre cunoscuta familie Erbiceanu, despre personalitati proeminente ale vremii (delicioasa povestirea despre criza de gelozie facuta de Maruca lui Enescu…).

Calatoria este leitmotivul acestei carti. Constantin Erbiceanu a vazut 125 de tari. De la prima iesire din tara, in spatiul tarilor vecine, la calatoriile profesionale, cele in scop cultural si de multe alte feluri. Nimic din sensul prozaic al clasicei “vacante”. Doar destinatii, moduri de a calatori in esenta unor popoare, limbi si civilizatii. Nimic din “turismul de masa”. Este, intr-un fel, un manual de bune maniere ale calatorului: autorul ne dezvaluie un fel de a vedea si asimila lumea larga asa incat sa poata ajunge la un moment dat…o carte!

Carte care se citeste cu sufletul la gura, autorul a strabatut lumea fara sa fie doar un colectionar de kilometrii si obiective turistice.

S-a aventurat in locuri indepartate, si geografic si cultural, de aici si povesti care te tin conectat. S-a documentat serios (exhaustiv, mi se pare, in unele cazuri) – cu tot ce a avut la indemana. Ca sa evite locurile comune (nu o luati ad litteram), sa acceseze esenta. Daca nici asta nu e vocatie de calator…

Dupa parcursul celor 283 de pagini, raman cu satisfactia inca unei lecturi cu sufletul la gura si sentimentul ca mai sunt multe povesti care n-au incaput in paginile volumului. Domnul Erbiceanu a promis la lansare ca se pregateste sa mai scrie o carte.

Am placerea sa redescopar sarmul dialogului intre cel ce are atatea de povestit si revelat si cel ce duce discutia intr-o directie sau alta, cere mai multe detalii si chiar lanseaza provocarea unei opinii diferite pentru da conversatiei si mai mult dinamism si pentru a determina si mai multe destainuiri.

S-a antrenat in si a condus acest dialog, Nicolae Dragusin. Cu abilitate, curiozitate si imensa eruditie la doar 31 de ani, co-autorul are meritul de a fi imprimat cartii fluiditatea care nu te lasa sa o… lasi din mana (daca permiteti jocul de cuvinte).

Lansarea insasi a fost un eveniment extrem de agreabil. Cand a inceput prezentarea cartii m-am uitat in jur si am realizat ca in biblioteca mea stau ceva carti scrise de cei prezenti. Daca as fi fost un vanator de autografe, ar fi trebuit sa le aduc acolo cu o geanta…incapatoare. Si asta m-a bucurat.

Am stat langa o doamna care imi parea ca il cunoaste pe recipientul povestilor. Mi-a confirmat imediat si mi-a spus: ”Cand ne intalnim toti, ma asez langa el mereu. Are foarte multe de povestit, de fiecare data”. Acum ca am citit cartea, inteleg perfect ce spune :-).

Va recomand aceasta carte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>