Screen Shot 2015-03-06 at 11.01.34 PM

“Manon Lescaut” la Londra cu Kaufmann & Co

Va va veni greu sa credeti, dar am produs deja 2 texte pe tema calatoriei mele operatice la Londra. Ambele kilometrice. Noroc ca mi-a venit mintea la cap, am dat delete si am luat-o de la zero. Strict la obiect, traim in epoca vitezei. Mai ales pe Internet. Sa vedem daca pot :-).

Uite cum sta treaba: cu luni bune inainte m-am batut cu juma’ de planeta pentru cele doua very hot tickets ale sezonului la ROH: “Manon Lescaut” si “Maria Stuarda”. Odata entuziasmul trecut, o alta “Maria Stuarda” vazuta intre timp in Italia cu Devia & Ganassi intr-o forma de zile mari si un moment de sinceritate, eu cu mine, din care a rezultat ca nu ma omor dupa Puccini…am inceput sa am dubii. Chiar vreau sa merg?

Cu vreo saptamana inainte, am vazut pozele de la repetitiile cu “Manon Lescaut”. Kaufmann & Opolais in haine de strada, inlantuiti si deznadajduiti, aratau superb in suferinta lor…asta o sa fie un adevarat “blockbuster” operatic. Ia sa ma duc eu pana acolo, zic. Mi-am luat pana si o rochie noua. Am fost si la transmisia HD de la Baneasa. Si uite asa am plecat la Londra.

Evident ca m-am foit pe scaun in prima parte, nici proximitatea scenei nu m-a inspirat prea tare, desi Kaufmann era la cativa metri! Il asteptatm cu “Donna non vidi….”, la transmisie mi s-a parut un pic lipsit de expresivitate. A fost altceva, dar parca tot mi-a lipsit stralucirea dintr-o voce mai…italiana.

Pana sa se incinga atmosfera, doar stiti ca Puccini o ia usor, am privit si savurat spectacolul lui Pappano dirijand cu pasiune, elan fizic si auditiv. N-ar fi prima data cand stau pe linie cu el si-mi fura atentia in detrimentul a ceea ce se intampla pe scena, dar de data asta era realmente arestat de frumusetea muzicii. Putin cam tare, in unele momente, vag l-am auzit, de unde stateam eu, pe Kaufmann strigand deznadajduit “Manonnnnn!”.

Long story short, Kaufmann este un artist total, nu gasesc pe nimeni azi sa aiba, pe langa vocea exceptionala, acest simt dramatic care te face sa-l “crezi” si sa-l urmaresti cu sufletul la gura. Un simt dramatic care e de dorit dar si greu de “suportat”, din cauza intensitatii. Vezi, prin cate trecem si noi, spectatorii :-).

Poate din cauza unei potriviri mai mici sau mai mari cu amprenta vocala a rolului, ma simt vaduvita de acea stralucire a vocii pe care o stiu din toate celelalte dati in care l-am vazut. Live. Asa ca n-am plecat acasa decat incantata. Nu cucerita iremediabil…

Opolais mi-a placut aproape fara rezerve, mai ales pentru timbrul ei, pentru totala intelegere a rolului si pentru jocul actoricesc desavarsit demn de o seara la teatru. (dar opera este si teatru, nu?).

Raman si in cazul ei cu o dorinta neimplinita: as fi vrut ca vocea sa aiba o anvergura dramatica mai mare, macar pentru efectul pe care il asteptam in “Sola, perduta…”. Ce sa-i faci, suntem atasati de asteptarile si pattern-urile pe care ni le-am construit in timp. Important e sa nu devenim scavii lor. Eu una nu cred ca sunt in pericol. Desi gandindu-ma la starea in care am plecat de la “Maria Stuarda”…dar asta in episodul viitor :-).

Marele castig al spectacolului, cel putin pentru mine, este acest nou cuplu de artisti care concentreaza fericit toate asteptarile & fanteziile (well…) noastre operatice: sunt frumosi, au voci splendide si o chimie indiscutabila. Si cred ca nu s-a mai intamplat asta de ceva vreme pe scenele lumii. As baga mana in foc ca executivii teatrelor vor face tot posibilul sa-i mai puna impreuna.

Desigur, Christopher Maltman a fost perfect in Lescaut. Din toate punctele de vedere. Dar eu eram indragostita de vocea lui de multi ani. Cu gandul la el am plecat din teatru J.

Despre productie banuiesc ca ati tot citit prin recenzii. Nu m-a deranjat deloc, dimpotriva. Mai ales finalul, cu soseaua prabusita a avut un impact vizual de pastrat in memorie, mult timp de acum inainte. Daca e ceva ce as reprosa regizorului, ar fi lipsa de consideratie fata de spectatorii din unele zone ale teatrului (destul de multe) care nu au putut avea acces vizual la ce se intampla pe scena, uneori mai putin de 50%. Ceea ce este frustrant. Mai ales la final, multi pur si simplu nu au vazut. Ce pacat!

Cat despre transmisia HD, m-a uimit peste masura sa observ ca parti importante din scenografie nu au incaput in cadru. Si la capitolul sunet mai au de invatat de la MET. De data asta, pot spune cu mana pe inima ca experienta live a fost destul de diferita de ce am vazut la cinema.

Uite ca tot kilometric e si textul asta. M-am ambalat, ce sa-i faci :-)

Intotdeauna cu maximum de sinceritate, a voastra,

OperaOnline

PS: mai rezistati si la o poveste despre “Maria Stuarda”?

1 comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>