Screen Shot 2015-03-09 at 3.39.55 PM

“Nimeni nu canta ca Maria Callas”

Sunt multe alte replici memorabile in piesa lui Terrence McNally. Adunate, fac portretul. Contureaza personajul. Le-am recunoscut pe unele dintre ele, le-am asteptat pe altele. Am vazut “Masterclass” la Londra in primavara si mi-a placut enorm. Textul este atat de intens, informativ (cate lucruri afli!) plin de umor si emotie. Lectura unei piese de teatru n-are aceeasi savoare ca “lectura” spectacolului pe scena dar nu e cazul aici: am sa-mi cumpar acest text. Am sa-l citesc si recitesc!

Spectacolul “Masterclass” de la Teatrul Nottara este o revenire, Victoria Cocias a mai facut acest rol acum 15 ani. Radu Gabrea –  regizorul (si atunci) a ales acesta piesa pentru primul lui proiect in teatru. Lucruri interesante aflate dintr-un material publicat inainte de premiera de joi in Adevarul.

Nu e deloc usor sa joci un personaj care a existat, care a fost notoriu la vremea lui. Despre care noi, spectatorii, AVEM O REPREZENTARE. Din acest motiv n-am sarit in barca inca de la inceput. N-am identificat, n-am reusit sa pun propriul meu sablon peste ce se intampla pe scena. Sa fie de vina si experienta de la Londra? Poate. Intr-o logica a spectacolului total, Tyne Daly (actrita care a jucat-o pe Callas) a reprodus in cel mai mic detaliu infatisarea, postura, accentul, tonalitatea vocii… TOTUL. Am crezut-o imediat. A spus intr-un interviu ca a studiat mult personajul, a citit nu mai putin de 9 biografii!

Victoria Cocias a ales o constructie din interior. O idee de Maria Callas in infatisare (haine, coafura, ochelari). Un contur soft la inceput cu accent pe ironie, un oarecare aer superior. Ca un scriitor in fata foii albe a trebuit sa “munceasca” ceva pana sa ma convinga. In secventele care tin strict de interactiunea dintre Callas si elevii ei (le spune “victime”) vad o desfasurare liniara si prea putin temperament, prea rar scanteie.

Dar…

Recupereaza ravasitor in momentele de flashback catre anumite evenimente din cariera (spectacole) sau viata personala: dialoguri cu Onassis. Detaliile despre viata lor impreuna sunt conoscute, nu exista revelatii si dezvaluiri. Aici insa se produce o expunere de mare adancime: maiestatea si sclipirea unei artiste care are lumea la picioare fac loc unei femei invinse si umilite de barbatul de la care vrea doar dragoste si care o trateaza ca pe o “achizitie”. Victoria Cocias a facut actorie de mare clasa, cu sufletul pe tava si, probabil, mare consum. De data asta am crezut-o cu totii judecand dupa vibratiile pe care le-am simtit in sala. “M-a terminat” – imi spune o prietena…

Este evident ca cei ce iubesc si cunosc opera sunt privilegiati: au acces la un nivel de lectura care produce satisfactii mai mari. N-am avut non-operatici in grup dar as fi tare curioasa sa aflu ce cred ei despre acest spectacol.

Va recomand sa vedeti “Maria Callas – La Divina” (asa a fost tradus) la Teatrul Nottara. Urmatoarea reprezentatie este pe 28 octombrie.

Si va doresc o saptamana buna!

Foto@Adevarul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>