Screen Shot 2015-03-08 at 1.12.23 AM

O, boje moi!

 

Nu stiu ce faceti voi in pauzele spectacolelor dar eu circul intens, vorbesc, intreb. Iau pulsul. Mi se par foarte triste serile in care foaierul este amortit de plictiseala pe care n-o mai coloreaza decat cate o sesiune foto ad-hoc cu subiecti care-s veniti pentru prima data la opera.

Dar ma incanta si serile, ca cea de ieri, in care se discuta cu insufletire despre spectacol. Sigur, se fac tot felul de observatii, unele chiar din zona tehnica cum ca s-a mai gresit pe ici pe colo dar in marea economie a spectacolului cele bune atarna greu si raman la pastrare in memoria afectiva.

Ma bucur sa fiu la unison cu operaticii din dotare, inca de la primul schimb de pareri, cum ca orchestra a sunat chiar foarte bine.

Acum ca ne-am lamurit cu acest aspect sa spun, pe repede inainte, ca am fost cu adevarat captata de spectacol care a mers bine si legat, mi-a produs multa emotie si m-a obligat sa ma intind pe balustrada ca o forta invizibila care te trage spre scena pentru ca te contectezi cu ce se intampla acolo. Adio tinuta mea de momente solemne (spatele drept etc.).

Pe Florin Estefan (Oneghin) nu l-am mai vazut live pana acum. M-am bucurat foarte mult ca indispozitia evidenta care i-a marcat inceputul (mai ales in primul duet cu Tatiana) a fost rezolvata destul de repede. Pe mine timbrul lui ma duce cu gandul la unul tipic baritonilor slavi, ceea ce este seducator. Mi-a placut constructia lui atat ca personaj cat si vocal: anume condusa ca sa ofere din ce in ce mai mult in intensitate si dramatism, atat cat se poate intr-o partitura…ruseasca. Finalul gasesc ca a a fost asul lui din maneca, captivant. Evident, cu concursul Iuliei Isaev (Tatiana) cu care a avut o chimie speciala. Cu ultima replica, in care a concentrat toata deznadejdea lui Oneghin ne-a dat lovitura de gratie. Daca se poate spune asa…

In schimb, pe Iulia Isaev am vazut-o in ultima vreme de cate ori am avut ocazia: cu vocea, sensibilitatea exceptionala si interpretarea isi serveste cu constanta personajele, oricare ar fi ele. Si, in egala masura, este un artist care cultiva parteneriatul pe scena.

Au fost multi interpreti tineri pe scena: Sorana Negrea (Larina) a carei voce imi place foarte tare, Emanuela Pascu a debutat in Filipievna, Liviu Indricau face Triquet, un rol care ii vine ma-nu-sa!

Polina Garaeva, solista in corul de la Bolshoi, a facut Olga cu o voce care suna frumos si multa dezinvoltura pe scena. Trebuie sa recunosc ca mi-e putin greu sa inteleg de ce a trebuit sa bata Polina atata drum pana aici cand avem mezzosoprane tinere, cu voci frumoase pe care vrem sa le revedem. Cred ca face sens ce spun, mai ales pentru publicul fidel (asa cum sunt si eu).

Nu stiu daca am mai spus asta, Lensky este personajul meu preferat. Dupa multe spectacole si lecturi am construit o reprezentare de personaj si un portret robot vocal pe care imi doresc sa le intalnesc de cate ori vad opera. Am lasat la finalul relatarii tocmai momentul care mi-a produs cea mai frumoasa emotie: aria “Kuda, kuda” transformata de Lucian Corchis in ceea ce in film se numeste “o secventa puternica”. Deloc exacerbata, asa cum prea des se intalneste, interpretarea a fost sensibila, interiorizata cu pianisimi eterici…Foarte frumos. Si cele mai intense aplauze din spectacol.

Spectacolul “a iesit”, cum se spune.

3 comments

  • Daniella

    Spectacolul ‘a iesit’ chiar bine. Orchestra a sunat mai bine decat in alte spectacole cu Evgheni Oneghin, corul bine, ca de obicei, iar distributia a fost omogena. Iulia Isaev (pentru care ma dusesem sa vad spectacolul) a fost la inaltime pe tot parcursul serii, Florin Estefan a dat totul in ultimul act, iar interpretarea lui Lucian Corchis foarte emotionanta in ‘Kuda…’. Polina G. si-o fi facut socoteala ca Olga + Maddalena merita efortul deplasarii. Pana acum Olga a fost bine. Un spectacol frumos, cursiv.

  • MARC

    Apropos de Polina – eu m-am bucurat ca in sfarsit cineva a reusit sa dea viata si la ONB acestui personaj, chiar daca vocea era ceva mai mica decat mi-as fi dorit sau insuficient proiectata in sala, dar prezenta, dictia, culorile vocale au fost cele juste si ….. asteptate timp de cativa ani si peste 30 de spectacole. Pana anul trecut, cand am vazut-o la Viena pe senzationala Alisa Kolosova, aproape ca nu stiam ca exista o arie a Olgai [treceam indiferent peste moment]; apoi mi-am dorit sa o AUD si la ONB. In sfarsit s-a intamplat….
    In rest, subscriu – un spectacol cum nu am vazut des la ONB si, mai ales, un Lenski cum nu am mai vazut de foarte multi ani, nici macar la Met sau Viena [unde au fost cumplit de dezamagitori].

Leave a Reply to Daniella Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>