Screen Shot 2015-03-08 at 12.45.58 AM

“Rigoletto” la Bucuresti. O vedere din scaunul de spectator

“Rigoletto”, ONB, premiera. 20 februarie 2014.

Cand vorbim despre un spectacol, gandim, analizam si evaluam in propriul sistem de referinta. Al meu si-al unor prieteni operatici e posibil sa fie mai cuprinzator tocmai pentru ca am avut sansa sa calatorim si sa vedem tot felul de productii. Daca ma gandesc mai bine insa, cunosc o groaza de oameni, multi sunt cititorii mei, care nu sunt atat de norocosi sa fi circulat prin teatre dar care au vazut (pe Internet, DVD-uri si in transmisii) mult mai multe productii. Care au, deci, cel putin la fel de multe puncte de referinta. Mai multe chiar.

Asa ca pot sa consider ca sunt intr-o discutie echilibrata aici. Noua productie de “Rigoletto” de la ONB  nu mi se pare deloc una originala. Diferita, da. Actiunea este mutata in Chicago, vremea prohibitiei. Sa transporti actiunea unei opere in alta epoca nu e o idee noua.

La un nivel care se cheama viziune regizorala, ajutati si de declaratiile facute de regizor anterior premierei, putem sa observam ca lumea lui Rigoletto este una dura in care dragostea nu prea-si are loc, si nici comunicarea reala intre personaje. E un fel de “dialog al surzilor”: Rigoletto comunica cu Gilda fara s-o priveasca, apoi se adreseaza suitei Ducelui cu faimoasa arie “Cortigiani” si suita ii intoarce spatele etc etc. Vorbeste la pereti, cum se spune. Mesajul lui nu trece, nu sensibilizeaza pe nimeni…

As mai remarca aici, tot ca noutate pentru teatrul nostru, dar deja practicat in altele, divizarea vizuala a actiunii in mai multe planuri realizate prin segmentarea spatiului. Putem astfel sa urmarim concomitent mai multe tablouri. Un efect interesant.

Mi-as fi dorit ca momentele in care scena e foarte populata sa fie mult mai vii: imaginea unui numar mare de oameni, adunati la un loc este extrem de greoaie daca nu e animata ca atare. Imi aduc aminte de productia de Boema a lui Copley, veche de 40 de ani unde, in episodul Momus, are de gestionat peste 100 de oameni pe scena si o face printr-un tablou viu, insufletit in care se intampla micro evenimente in fiecare colt de scena. (arta imita realitatea :-) ).

Marele merit al acestei productii este scenografia. Sau in acceptiunea mai larga si intr-un termen consacrat in lumea spectacolului, set design-ul.

Fidela pana la cel mai mic detaliu si impecabil realizata, scenografia ajuta pe toata lumea: si pe spectator si pe artisti. Folosind, in premiera pe aceasta scena, o turnanta, realizatorii spectacolului au solutii creative care permit celor din sala sa tina sub privire mai multe planuri. Pozitionarea turnantei ofera niste unghiuri foarte interesante. Singura problema aici este ca din anumite puncte ale salii vederea este usor limitata. Asta se intampla totusi in multe productii.

In concluzie, productia “arata” foarte bine.

Alegerile facute de teatru pentru distributie au fost foarte animat comentate la pauza si dupa. Sigur, pana la un punct lucrurile sunt discutabile si se supun unor criterii de gust si experienta.

Lucian Petrean (38 ani) a debutat joi seara pe scena de la Bucuresti in Rigoletto. Debutul in rol si l-a facut la Cluj. Vocea lui Petrean are un timbru foarte frumos si …volum. De acesta din urma a facut uz cu varf si indesat, mai ales in “Si, vendetta…” pe care a tunat-o in forta. Ce cred eu ca a lipsit la acest Rigoletto este tocmai interpretarea asteptata, la cea vocala ma refer. Rigoletto este un personaj cu trairi complexe, tragic, de dimensiuni shaekspeariene. Vocal este construit sa exprime si transmita ca atare. Poate tocmai de aceea un artist fara experienta solida pe scena, tradusa in ani de cantat si bifat alte roluri inainte, nu poate sa-l redea la dimensiunea la care a fost creat. Pentru mine interpretarea lui Lucian Petrean a fost lineara si lipsita de profunzime. M-a prins doar la final unde mi s-a parut ca a redat fidel si cu emotie esenta personajului.

Cat priveste pe tanara soprana Shoushik Barsoumian, venita tocmai din Statele Unite ale Americii, cred ca trebuie sa fie incantata ca ONB i-a oferit ocazia sa cante Gilda. Nu sunt prea multe informatii despre ea pe Internet dar am sentimentul ca a debutat in rol. Poate stie cineva.

Din fericire pentru ea, Barsoumian este posesoarea unor inalte stratosferice ca date naturale pe care le poate folosi ca atuu si pe care poate construi mai departe. Insa lipsa de experienta si-a spus cuvantul, a cantat des sub ton, a falsat. Odata coborata din “stratosfera” a interpretat scolareste, cu precautie si nu a reusit sa dea consistenta personajului. II recunosc si ei un final bun si sigur vocal. Dar, cu toata sinceritatea, mi-a lipsit Veronica Anusca toata seara.

Ca sa inchei impresiile mele despre principali, interpretarea lui Robert Nagy in Duca nu e pe gustul meu. Prefer un tenor cu o mai mare suplete si prospetime vocala in acest rol. Mie mi s-a parut ca pe alocuri a avut dificultati evidente si ca a “impins” de o maniera pe care publicul din sala o percepe ca pe un supra efort. Merita totusi mentionate cateva incheieri de arii intru-un acut sustinut prelungit de dragul spectaculozitatii. Public impresionat. Stop. Chestiune de gust. Stop. Deh…Stop.

N-am a spune decat lucruri bune despre prestatia vocala a Ivei Mrvos in Maddalena, un timbru foarte special.

Invers proportional cu intinderea rolurilor, au sunat excelent Andrei Lazar (Borsa) si Daniel Pop (Marullo). Bravi.

Cum nu mi-am propus sa ma inclin asupra tuturor rolurillor si detaliilor, ma opresc aici. Adaugand ca orchestra mi-a produs sentimente amestecate asa ca nu ma exprim si astept parerea specialistilor. De altfel, astept cu mare curiozitate recenziile cronicarilor.

In mod sigur trebuie sa vedeti aceasta productie, merita. E noua, frumoasa si diferita de ce am avut noi la Bucuresti. Cat despre distributie, trebuie sa faceti singuri alegerea.

2 comments

  • Marc

    Mie cronica aceasta mi se pare, desi in mare parte corecta, totusi prea laudativa la adresa solistilor [ dar …. cine e …. Carbone???… ]. E drept, am vazut doar 2 spectacole, cele 2 distributii dar nu si premiera [mi se pare dezgustator sa se ceara niste bani in plus pentru … nimic, distributia nu era ofertanta, iar la al treilea spectacol putea fi (re)vazuta mai ieftin si, poate, mai bine omogenizata].

    Prima distributie mi s-a parut net superioara, fara a fi insa la niste cote remarcabile. Au fost doar niste diferente de calitate vocala [Gilda, Rigoletto], de tehnica [Ducele, Gilda] sau de intonatie si dictie [Gilda, Sparafucile, Maddalena] care au facut din prima echipa una acceptabila, in timp ce din cealalta nu as retine decat rolurile secundare.

    Nici unul din interpretii rolului titular nu impresioneaza prin expresivitate si nuantare, dar Petrean are o voce mai egala, mai penetranta si rezista ceva mai bine; celalalt e prea “soft”, are o bataie suparatoare pe alocuri, vocea i-a scapat de multe ori, iar la finaluri de numere sau de act parea complet epuizat.
    Nici interpreii Ducelui nu vin cu voci adecvate rolului, dar daca Nagy mai are cate ceva care sa aminteasca de un tenor de opera
    (totusi cu multe probleme tehnice si intonationale), celalalt e o caricatura din toate punctele de vedere, mi s-a parut o bataie de
    joc aducera lui intr-un asemenea rol pe aceasta scena – e drept ca a luat multe aplauze si ovatii, dar a venit si cu galeria de
    acasa, iar multi din cei prezenti nu pareau a avea prea mult habar despre ceea ce se producea pe scena, probabil au aplaudat o muzica
    frumoasa si pe alocuri cunoscuta.

    Pentru Gilda au fost aduse doua invitate cu prezenta de debutante absolute, cea de-a doua avand in plus si nenumarate probleme
    tehnice si o prezenta extrem de stearsa.

    Maddalena a beneficiat (singura despre care ma incumet sa folosesc aceasta expresie) de prezenta a doua mezzosoprane cu voci ample si
    bine timbrate, care stiau destul de bine sa stea in scena, fiecare cu o viziune diferita asupra personajului; la Garaeva m-a deranjat dictia slava cu accent foarte puternic.
    Tot dictia e si in favoarea lui Horia Sandu in Sparafucile.

    As mentiona prestatia excelenta a celor 3 baieti in roluri mici, unde s-au detasat net; in schimb echivalentele feminine nu au oferit nici pe departe un echivalent valoric.
    Orchestra a sunat mai bine decat in spectacolele obisnuite, dar decalaje inca au fost numeroase. Corul a fost in nota obisnuita.

    As mai mentiona ca m-a bucurat restituirea unor taieturi din varianta anterioara, dar printre ele nu s-a numarat, regretabil, si
    aceea, majora, din duetul Gilda-Rigoletto [ “Veglia, o donna” ]; cadentele au fost doar partial reconstituite, iar cabaletta ducelui “Posente amor” a fost si ea doar partial re-introdusa [in partitura e scrisa in doua strofe].

    Despre montare as zice ca, desi nu-si respecta promisiunile de originalitate [exista filmate cel putin inca vreo 5 productii pe exact
    aceeasi tema tot cu Rigoletto, unde doar orasul si detaliile difera, cea mai veche avand peste 30 de ani], e una care devine
    traditionala intr-o anume asa-zisa modernitate, e functionala si permite un spectacol vizual scenic coerent si destul de expresiv si bine inchegat, dar care pune la grea incercare ansamblurile ONB, inca neobisnuite cu acest gen de montari, in care fiecare persoana
    prezenta pe scena ar trebui sa joace un rol si sa se exprime in fine detalii de expresie. Ma intreb insa daca aceasta productie va
    rezista probei timpului, mi se pare ca are probleme tehnice majore si e posibil sa se degradeze mult mai repede decat ar fi de dorit.
    As dori insa ca ONB sa ne ofere si o distributie mai adecvata, sau macar mai atractiva, mai ales daca e dispusa sa cheltuie bani pe
    invitati. Sunt inclusiv cantareti romani care ar putea face mult mai bine rolurile respective – de ce nu George Petean si Cosmin
    Ifrim [care vor canta in acest spectacol la Cluj in martie]? Eventual Valentina Nafornita, Laura Nicorescu sau Irina Lungu in Gilda;

    Adrian Sampetrean in Sparafucile; Cristina Damian in Maddalena….. asta ca sa dau doar cateva exemple. Si poate ar fi bine sa-i dea
    o sansa sa-si expuna propria viziune asupra Ducelui lui Lucian Corchis (de-al casei), care vocal e mult mai apropiat de rol decat cei
    doi de pana acum si care l-a cantat deja la Cluj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>