Screen Shot 2015-12-14 at 23.21.03

“The Sunset Limited” la Unteatru – daca ar fi o carte, n-ai lasa-o din mana

“Vă invit la mine. Pentru puţină nelinişte şi puţin curaj.”

Unteatru invita. Promite. E un statement despre propunerea lor culturala. Din care tot vad, de cativa ani. Recent, “The Sunset Limited”, scrisa de Cormac McCarthy. Criticii au argumentat ca “piesa” e impropriu spus. Mai degraba un… text dramatic. Daca ar fi o carte, n-ai lasa-o din mana. In sala de spectacol esti angajat din prima clipa si asa ramai. M-am uitat in jur. Toti, la fel. Ochi si urechi. Spatiul in care se joaca e destul de mic, esti “intim” cu actorii, doi la numar. Desi sunt in conventia teatru-actori-fictiune, proximitatea cu cele se petrec pe scena ma face sa ma simt ca si cum ne-am oprit si noi gura-casca sa vedem scena asta care se intampla in statia de metrou. Ce cauta oamenii astia aici, ce-si vorbesc? De ce o fi vrut asta sa se arunce in fata trenului?

Sunset Limited este una dintre cele mai lungi rute feroviare in America, intre New Orleans si Los Angeles. Acest contex faptic (despre tren) e suficient.

Intr-o statie, un barbat este impiedicat de altul sa se arunce in fata trenului. Ca sa-si ia zilele, evident. Cele doua personaje nu au nume. Doi barbati. Salvatorul, un fost detinut care a supravietuit miraculos unei incaierari in inchisoare crede, stie ca salvarea i-a venit de la Dumnezeu. Acum crede. E in sluja lui. E aici cu o misiune. Celalalt, intelectual (profesor) e un nihilist. Nu-i numai ca nu crede in Dumnezeu. Nu vede sensul a nimic din ce intampla, nu asteapta nimic bun. Nu exista speranta. La ce bun…?

Piesa inainteaza intens si captivant prin…dialog. Actiunea lipseste aproape cu desavarsire. Nici macar tentativa de suicid nu e reprezentata. Se face vorbire ca tocmai s-a intamplat. Asa ne sunt introduse personajele.

Cormac McCarthy a scris un text sclipitor: dialogul dintre cei doi protagonisti se duce des in zona ideilor filosofice, religioase fara sa fie nicio secunda arid. Dimpotriva, schimbul de replici argument / contraargument este inteligent, fara balast, bine tintit. Ia uneori turnuri neasteptate, creeaza si intretine suspans. Vibreaza pe tonuri diferite, cand calm, cand intens, disperat. E ca un film de actiune in…vorbe. Doar ca-i despre Dumnezeu & speranta versus nihilism & suferinta.

Plasati mai tot timpul pe pozitii antagonice, profesorul si fostul detinut ajung la o nesperata apropiere prilejuita de…impartirea unei caserole cu mancare. Un moment care nu contine niciun pic de tensiune dramatica, dar care este de-un firesc si scurt bun augur: in spectacolul diferentelor ireconciliabile, acesti doi oameni, atat de diferiti, mananca impreuna si convin, la unison, ca mancarea e buna. Atat cat sa manance doua portii.

Richard Bovnoczki, in rolul fostulul detinut si Serban Pavlu jucand pe profesor, ofera o lectie de actorie cum rar veti vedea in aceasta stagiune in Bucuresti. Sub lupa publicului care se afla la o intindere de mana, acesti doi actori fabulosi joaca total in spiritul personajelor lor, fara vanitate. Isi paseaza replici cu vivacitate, umor, sarcasm sau ironie pana intr-un final in care se expun total si care te lasa, pur si simpu incremenit. O miscare brusca undeva la limita registrului in care s-au afisat. Complet transfigurat, profesorul lui Serban Pavlu, altfel sceptic si resemnat, izbucneste admitand suferinta coplesitoare, insuporabilitatea acestei lipse de sens si de speranta. E un urlet, o sfasiere care te loveste si pe tine direct. La sfarsitul monologului, Pavlu e epuizat fizic, ca unul din care s-a scurs ultima picatura de vitalitate. Asa iese din scena. Ramas pe scandura, fostul detinut are si el propria revolta: si-a esuat misiunea. Doborat, se lasa in jos batand cu pumnii pe astfalt. De ce Dumnezeul lui nu i-a dat puterea de-al ajuta pe acest om? E invins. E invins?

Spectacolul s-a terminat. M-am scurs in silenzio stampa catre casa, interogandu-ma. Atunci si zile dupa. Eu unde sunt, intre…Dumnezeu si nihilism? Am speranta? Pentru ca nu-mi fac iluzii – acest spectacol este si despre noi. Mai ales despre noi.

Asezat intr-un decor minimalist – o statie de metrou – acest spectacol isi trage seva din text, joc actoricesc si regie. E un nou proiect regizat de Andrei si Andreea Grosu, initiatorii Unteatru. Marele merit al acestor oameni este nu numai ca fac, ca regizori, spectacole foarte bune. E mai ales acela ca au au reusit sa tina in picioare un teatru independent care are spectacole excelente, premiate. Care propune texte noi, unele in premiera in Romania. Care are un line-up de regizori si actori pentru care orice teatru cu mult mai multe resurse ii poate invidia.

“The Sunset Limited” se joaca la Unteatru pe 19 decembrie. Un spectacol pe care nu trebuie sa-l ratati stagiunea asta. Un prilej de a va cauta pe dinauntru inainte de a va indrepta spre sfarsitul anului. Cu speranta, cat mai multi, sper eu.

www.unteatru.ro

Foto@Yorick.ro

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>