Screen Shot 2015-09-06 at 3.35.13 PM

“Vier Letzte Lieder”, poate data viitoare…

Festivalul George Enescu, 5 septembrie. Sala Palatului. Anja Harteros / Staatskapelle Dresden / Christian Thielemann. “Vier Letzte Lieder”

Doar cateva minute au trecut de la inceperea concertului ca sa-mi confirm, de la fata locului, ca programarea ultimelor patru cantece ale lui Strauss la Sala Palatului  este o greseala. O lucrare atat de atmosferica, de stare extrem de speciala avea sa fie pusa in valoare doar la Ateneu.

Nu stiu daca v-ati suspectat suferind de boala asteptarilor inalte cand vine vorba de o lucrare pe care o iubiti enorm. Eu sunt cu “diagnosticul” in buzunar. Din fericire, cu “episoade” rare. Paradoxal, am o toleranta ridicata pentru oameni la inceput de drum, am deschidere pentru tot ce n-a fost inca slavit de masinariile de marketing. Dar am si eu cateva puncte nevralgice, de toleranta aproape zero: “Vier Letzte Lieder” de Strauss este un teren pe care imi vine greu sa fac concesii. Pe muntele de asteptari n-au reusit sa ma suie nici macar la jumatate. Ce sa mai vorbesc de altitudine…

Cum privim la scena, Anja Harteros s-a plasat cu un pas inapoi fata de dirijor, probabil strategia lor, au comunicat vizual destul de des. Asta i-a rapit din vizibilitate din start, trunchiindu-i legatura cu sala. Vocea n-a putut razbate tot timpul cu penetranta pe care a scris-o Strauss. Pentru ca aceasta sala nu are acustica. Pentru ca soprana nu si-a asumat sa faca un pas in fata dirijorului si a orchestrei. Anja Harteros este o voce splendida dar nu are anvergura necesara pentru aceasta lucrare. Interpretarea ei a fost sensibila dar mult prea…operatica dupa gustul meu. Sa zicem ca stilistica e o chestie de abordare. Dar dimensiunea dramatica, puterea de a proiecta si de a impacta peste o orchestratie care are atat de multa personalitate ea insasi…trebuie sa fie acolo. Nu le-am vazut.

Orchestra, in schimb, este un angrenaj care nu are variabile de…anvergura, decat in reglajul pe care si-l propune. Dar are o directie, un sound – decise de dirijor. Thielemann a propus o lectura aproape politicoasa, filigranata, cu deranjant de mare atentie la detalii. Poate sa fi fost o bijuterie, dar acea stare despre care “scrie” Strauss este o nostalgie apasatoare, este despre timpul despartirii. O dimensiune aproape cosmica, asa o vad. O muzica ce ma asteptam sa ma amprenteze la un nivel mai profund si definitoriu. Sa ma lase, macar pe ganduri, daca nu fara vlaga. I-a lipsit adancimea unghiului. Aici e viziunea dirijorului. Nu, merci.

Programarea “Vier Letzte Lieder” la Ateneu ar fi elevat acest spectacol cu multe grade, sunt convinsa. Dincolo de afinitatile cu viziunea lui Thielemann si adecvarea vocii Anjei Harteros pentru lucrare, experienta ar fi fost complet diferita.

Sa nu fiu inteleasa gresit. Anja Harteros este una dintre cele mai importante voci de azi. Eu insami m-am suit la un moment dat intr-un avion ca s-o vad (Londra, “Don Carlo”). A anulat. Am avut, asadar, un mare entuziasm pentru venirea ei aici. Pe alta parte, in timp, “Vier Letzte Lieder” a avut parte de niste interpretari devastatoare in maniera in care te impacteaza, ascultandu-le. Da, cele mai multe dintre acestea sunt din… “il bel passato”.

Dar, nu, nu-s blocata acolo. Una dintre preferatele mele e din zilele noastre si ii face onoare lui Strauss la orice ora din zi si din noapte. Ascultati versiunea inregistrata pe disc de soprana americana Christine Brewer cu Atlanta Symphony Orchestra, Donald Runnicles, conductor. Splendida!

PS: in continuarea serii, “Eine Alpensinfonie”. Thielemann, asa mai vii de-acasa!

Foto@George Enescu Festival website oficial

2 comments

  • k-man

    Doi oameni s-au dus la recitalul lui Harteros. Unul s-a abandonat complet in moment si a plecat in lacrimi, celalalt a plecat bombanind ca nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor si nu a cantat ca nu stiu cine. Presupunand ca amandoi au platit bilet din aceeasi categorie, sa se calculeze ROI-ul pt fiecare din ei.

    Serios vorbind, puteai sa eviti chinul acestei experiente ratate ascultand inainte macar una din cele 2 inregistrari ale acestor lied-uri cu Harteros. Asa ai fi stiut dinainte cat de inadecvata e. Iar daca ai fost si ai tras concluzia inadecvarii ei, dar iti pui problema “poate data viitoare”, scuza-ma, asta se cheama masochism.

    In rest, o sa studiez cum e cu adancimea unghiului. Banuiesc ca e din aceeasi categorie cu inaltimea cotangentei.

    • admin

      Am ascultat inainte. Nu m-a convins. Dar aveam bilet. Si experienta live e altceva, nu poti decide apriori ca o sa-ti placa sau nu. Cat despre altii…suntem diferiti, subiectivi, e firesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>